Sindicaliştii de la MERIDIAN solicită retragerea dosarului Roşia Montană de la UNESCO

Sindicaliştii de la Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN solicită retragerea dosarului Roşia Montană de la UNESCO până la apariţia unei decizii a Parlamentului României care va fi luată în funcţie de concluziile raportului Comisiei interministeriale.

1306 afișări
Imaginea articolului Sindicaliştii de la MERIDIAN solicită retragerea dosarului Roşia Montană de la UNESCO

Sursa foto: Mediafaxfoto

Comisia ar trebui să fie înfiinţată pentru a elabora, promova şi aproba Proiectul de înscriere a Roşiei Montane în lista de obiective protejate. Astfel ar fi evitate problemele juridice şi ar putea fi continuate activităţile miniere.

„S-ar clarifica astfel şi situaţia arbitrală cu Gabriel Resources, listarea UNESCO neputând fi folosită în arbitraj în defavoarea României. Mai mult, Patrimoniul Cultural al Roşiei Montane poate să rămână neafectat de proiectul minier, prin respectarea legii, prin concilierea intereselor economice, sociale şi culturale din această regiune şi prin introducerea în UNESCO a acestui patrimoniu, în paralel cu exploatarea minieră”, susţin sindicaliştii de la MERIDIAN.

Sindicaliştii mai vorbesc despre blocarea exploatării celei mai mari resurse de aur a României şi a Europei, dar şi despre restructurarea activităţilor industriale.

„Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN a susţinut şi continuă să susţină importanţa strategică a menţinerii unei industrii miniere în România, precum şi nevoia de a crea noi oportunităţi de angajare pentru locuitorii din regiunile care au fost puternic afectate de restructurările industriale din ultimele decenii”, au precizat sindicaliştii.

UNESCO a publicat pe protalul propriu Proiectul de înscriere a zonei Roşia Montană în lista de obiective protejate, avându-se în vedere valoarea incontestabilă a patrimoniului arheologic şi cultural din această regiune a României.

O decizie definitivă ar trebui să fie luată în cadrul şedinţei online a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO care se va desfăşura în perioada 16-31 iulie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici