Solicitarea DNA în cazul Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile

Procesul-verbal întocmit în urma votului secret, cu bile, asupra solicitării DNA de reţinere şi arestare preventivă a deputatului PDL Dan Păsat, citit în plenul Camerei Deputaţilor, a atestat faptul că nu a fost întrunită majoritatea de voturi necesară încuviinţării acestei solicitări.

Solicitarea DNA în cazul Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Potrivit procesului-verbal, în sala au fost 292 de deputaţi prezenţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care 4 voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate.

În favoarea solicitării DNA, s-au înregistrat 116 voturi "pentru" şi 34 de voturi "împotrivă".

Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în plen, că opoziţia nu doreşte să intervină în "bătălia fratricidă" legată de cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Dan Păsat şi le-a urat celor de la putere să se aresteze bine între ei.

Ponta a spus că solicitarea DNA este făcută de Daniel Morar şi vizează un membru al PDL, partid condus de Emil Boc, iar Morar şi Boc "au acelaşi tată, pe Traian Băsescu".

"Şi Morar şi Boc au acelaşi tată, pe domnul Traian Băsescu, şi nu am dori să intrăm în acest război fratricid. O să avem încredere în DNA când va veni şi va propune sancţionarea şi a doamnei Roberta Anastase care fură voturi, şi a domnului Boc care încalcă Constituţia, şi a celorlalţi care se fac vinovaţi de fapte mult mai grave decât colegul dumneavoastră", a afirmat Ponta înainte de vot.

"Noi, cei din opoziţie nu dorim să intervenim în această bătălie fratricidă. Vă urăm să vă arestaţi bine între dumneavoastră şi în România va fi bine când vă veţi aresta pe toţi", a adăugat Ponta.

Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.

Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.

La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat şi sub aspectul celorlalte infracţiuni menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.



comentează şi tu Momentan sunt 14 comentarii
Taguri:
CAMERĂ ,
PĂSAT ,
COMENTARII
  • pentru radu postacul 8 feb 2011

    USL-ul e de vina fiindca nu au participat la vot. Si in plus, Pasat e un dezertor din pnl, care a venit in pdl doar pentru a scapa de dna. Dar tot pnl-ul si psd-ul l-au scos basma curata, ferindu-l de justitie.

  • Romania este tara democrata? 8 feb 2011

    Ceata lui Pitigoi,dai in unu se salva doi.Deputatul este din PDL---ei l-au salvat deoarece se asteapta ca o zi le vine si lor randul.Politicii sunt cei mai corupti-o mafie curata,pe urma justitia...si in sfarsit vama(condusa si organizata de sus-nu produci esti eliminat)

  • lucian 8 feb 2011

    CORB LA CORB NU SCOATE OCHII!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa