Solomon: L-am salvat pe Dinescu pentru că la Cetate erau 3.000 de "pedelişti"
Primarul Craiovei, Antonie Solomon (PDL), a declarat, joi, că prin intervenţia sa la mitingul de la Cetate l-a "salvat" pe Mircea Dinescu dintr-o "încurcătură" pentru că la manifestaţie erau prezenţi "peste 3.000 de pedelişti" şi "cine ştie ce ieşea de acolo".
Antonie Solomon a organizat, joi, o conferinţă de presă la sediul PDL Craiova pentru a "lămuri" anumite declaraţii pe care le-a făcut şi care au fost "exacerbate".
"În ultimul timp s-au exacerbat ieşirile mele în public. La fel ca în campania pentru primărie, şi acum am să fac o campanie extrem de elegantă, unde n-am să critic, nu am să înjur pe nimeni, doar am să-l susţin pe Traian Băsescu", a declarat Solomon.
El a apreciat că nu ar fi trebuit organizat mitingul electoral de la Cetate, chiar dacă primarii din zona de sud a Doljului au dorit o întâlnire cu Traian Băsescu.
"A fost o scenă provocatoare la Cetate. Eu nu aş fi organizat niciodată un miting la Cetate. I-aş fi invitat pe primarii din Valea Dunării să vină la acel miting de la Craiova, unde au fost peste 50.000 oameni. O să spuneţi că au venit forţat. Nimic mai fals. Să fi fost 10-15.000 de oameni din Gorj, Olt, Mehedinţi, pentru că nu cred că au fost mai mult de 300 autocare, restul au fost oameni care nu au venit obligaţi de nimeni", a declarat Solomon.
El a susţinut că a fost invitat să participe la mitingul de la Cetate de către primarul PSD al comunei, Marin Duţă, iar cu o zi înainte de manifestaţia din port a avut o întâlnire cu Mircea Dinescu, căruia i-ar fi spus că este campanie, dar rămân prieteni după 7 decembrie, în timp ce Dinescu i-ar fi răspuns că la mitingul de la Cetate "o să-l înţepe şi el puţin pe preşedinte".
Primarul Craiovei consideră că intervenţia sa pe scena amplasată în Portul Cetate nu a fost "agresivă" şi, mai mult, chiar l-a "salvat" pe Mircea Dinescu, în condiţiile în care la manifestaţie erau "peste 3.000 de pedelişti".
"Eu cred că l-am salvat pe Mircea Dinescu dintr-o încurcătură, pentru că erau peste 3.000 de pedelişti şi cine ştie ce ieşea acolo, dacă se apuca să-l înjure pe Traian Băsescu, aşa cum o făcuse cu o seară înainte la televizor. Când îi spui cu o seară înainte că-i scuipi în farfurie, că e mic, că are 45 de kile, că e chior, cum sa-l mai inviţi a doua zi la masă?!", a spus Antonie Solomon.
Preşedintele PDL Craiova a mai susţinut că a glumit atunci când l-a trimis pe Dinescu pe malul drept al Dunării, la bulgari, şi că a rămas prieten cu acesta, între ei nefiind niciun "motiv de supărare".
"Eu l-am făcut cetăţean de onoare al Craiovei, eu i-am dat magazin în centrul Craiovei, am o relaţie bună cu el, chiar mi-e drag. Ne completăm unul cu altul. Nu trebuia să vorbească la un miting al PDL. Dacă voia să vorbească cu Traian Băsecu, trebuia să iasă înaintea lui şi să-i spună: «domn' preşedinte, după ce terminaţi mitingul, vă aştept să veniţi la mine şi să luăm masa împreună». Traian Băsescu venea sau nu venea", a adăugat Antonie Solomon.
Sâmbătă, în Portul Cetate a avut loc un miting electoral la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, prezent pe scena din port, i-a transmis lui Mircea Dinescu, aflat în conacul său situat la aproximativ 50 de metri de scenă, că Traian Băsescu va ieşi de la Cotroceni peste cinci ani.
La scurt timp, chiar înainte de discursul lui Băsescu, pe scenă şi-a făcut apariţia poetul Mircea Dinescu. La finalul discursului preşedintelui, Dinescu i-a solicitat acestuia microfonul pentru a adresa câteva cuvinte participanţilor la miting, însă şeful statului l-a refuzat spunându-i să se ducă să vorbească la televizor.
-
O româncă a pledat vinovată de furt, fraudă şi complot în Canada. Cum a furat peste 100.000 de euro de la bătrâni
Externe astăzi, 07:34
O româncă, Angela Dragoş, membră a unui grup infracţional care viza bătrâni aflaţi la cumpărături, a pledat vinovată de 45 de capete de acuzare, vineri, la Palatul de Justiţie din Montreal. citeşte tot
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot





Ce multi locuitori are comuna asta cetate! Autocarele, autocarele... Solomoane maimuta cu fund portocaliu te asteapta dosare grele dupa alegerile in care marinarul "vesel" va fi inlaturat de la putere. De ce ti-e frica nu scapi si nu mai face de ras neamul maimutelor.
ma schizofrenicilor, ca animale nu va pot spune, de Dinescu va legati mah gunoaielor ?
Legati-va de lepadatura de Basescu sau de infectul de Solomon, 2 semidocti periculosi care merita sa infunde puscaria.
Cretinii de PDL-isti nu au citit in viata lor o poezie si isi intind mucii pe aici
Jegosilor !
si mai mult de atat. INCENDIAR: http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/f/3/mUm_oL57QNU