Sorin Oprescu a demisionat din PSD

Senatorul Sorin Oprescu şi-a depus, luni, la Organizaţia PSD Sector 1, demisia din partid. Oprescu a anunţat în urmă cu o săptămână că va demisiona din PSD, pentru a îndeplini toate condiţiile legale necesare candidaturii ca independent la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

218 afișări
Imaginea articolului Sorin Oprescu a demisionat din PSD

Sorin Oprescu a demisionat din PSD (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, senatorul s-a prezentat luni dimineaţă la filiala PSD Sector 1, al cărui membru era, unde i-a înaintat demisia liderului organizaţiei, Dan Tudorache.

Sorin Oprescu a anunţat că marţi îşi va depune candidatura la Biroul Electoral Municipal.

Oprescu a susţinut că, prin candidatura sa, voturile PSD nu vor fi canibalizate, însă a evitat să precizeze dacă va reveni în PSD după alegeri.

Senatorul Sorin Oprescu a demisionat, luni, şi din grupul parlamentar al PSD.

Oprescu şi-a anunţat demisia la şedinţa grupului parlamentar al PSD din Senat, el urmând să activeze ca senator independent.

Potrivit Regulamentului Senatului, Oprescu va trebui să îşi anunţe oficial demisia din grupul parlamentar PSD şi în plenul Senatului, cel mai probabil anunţul urmând să se facă la începutul şedinţei de plen de luni.

Sorin Oprescu a declarat că demisia din grupul senatorilor PSD este consecinţa firească a demisiei din partid, necesară pentru a se înscrie ca independent pentru funcţia de primar general al Capitalei.

Oprescu a anunţat că marţi îşi va depune candidatura la Biroul Electoral Municipal.

Senatorul Sorin Oprescu a anunţat, duminică după-amiază, în Parcul Carol, la întâlnirea cu susţinătorii, că luni dimineaţă îşi va înainta demisia din PSD.

Sorin Oprescu a spus că îşi dă demisia din PSD pentru că va candida ca independent la Primăria Capitalei şi nu ar vrea să existe niciun fel de problemă sau neînţelegere în legătură cu acest lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici