Stănescu despre suspendarea lui Iohannis: PSD la această oră îşi face o strategie. Vedem dacă preşedintele mai citeşte, se mai gândeşte şi înţelege

Vicepreşedinte PSD, Paul Stănescu, întrebat dacă social-democraţii se gândesc la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, a răspuns: ”PSD la această oră îşi face o strategie”. ”Vedem dacă preşedintele Iohannis mai citeşte, se mai gândeşte şi înţelege decizia CCR”, a spus Stănescu.

1993 afișări
Imaginea articolului Stănescu despre suspendarea lui Iohannis: PSD la această oră îşi face o strategie. Vedem dacă preşedintele mai citeşte, se mai gândeşte şi înţelege

Stănescu despre suspendarea lui Iohannis: PSD îşi face o strategie

Întrebat sâmbătă la Slatina dacă PSD intenţionează să treacă la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, Paul Stănescu a spus că social-democraţii îşi fac o strategie, la fel ca orice alt partid.

”PSD la această oră îşi face o strategie ca orice partid, dar la această oră nu am luat o decizie. Vedem cum vor evolua lucrurile, vedem dacă

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, legat de decretul pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi, cerut de CCR, că şi săptămâna aceasta este dedicată cititului motivării Curţii.

"Şi această săptămână este dedicată cititului", a spus Klaus Iohannis, întrebat fiind ce va face în cazul decretului de revocare a procurorului şef al DNA, solicitat de CCR.

Preşedintele a anunţat şi săptămâna trecută faptul că va citi motivarea Curţii până o va înţelege, dar că va da un răspuns într-un termen rezonabil.

CCR a publicat în 7 iunie motivarea prin care arată că şeful statului şi-a arogat atribuţii pe care nu le are şi le-a îngrădit pe cele ale ministrului Justiţiei, atunci când a refuzat revocarea Laurei Codruţa Kovesi, cerută de Tudorel Toader.

Vicepreşedinte PSD, Paul Stănescu, despre anunţul lui Iohannis privind o nouă candidatură: Putem candida toţi

Vicepreşedinte PSD, Paul Stănescu, spune despre anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis referitor la o nouă candidatură la Preşedinţie, că fiecare cetăţean e liber să facă orice. ”Iohannis dacă merge în acelaşi ritm nu ştiu dacă mai poate câştiga un nou mandat”, afirmă Stănescu.

Întrebat, sâmbătă, la Slatina, ce părere are despre anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis, Paul Stănescu a răspuns: ”Fiecare cetăţean din această ţară e liber să facă orice, dar ceea este incredibil este că e primul preşedinte care nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Putem candida toţi, depinde cine va câştiga alegerile şi, fiind exemplul numărul unu în această ţară, e foarte complicat. Domnul preşedinte Klaus Iohannis, dacă merge în acelaşi ritm, nu ştiu dacă mai poate câştiga un nou mandat, poporul să-l mandateze din nou. Am avut epoca Băsescu şi vedem că nu s-a schimbat nimic, ba din contra, în era Klaus Iohannis deja e mai rău, lucrurile nu merg bine deloc”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici