Ştirbu: Întâlnirea PSD de la Tulcea aminteşte că în Deltă se întâlneau tâlharii lui Terente

Liderul PNL Olt, Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii, afirmă că reuniunea de la Tulcea a liderilor PSD aminteşte de faptul că în perioada interbelică Delta era locul de întâlnire al tâlharilor lui Terente, el precizând: "Paralela peste ani ar fi forţată dacă am folosi toţi termenii comparaţiei".

133 afișări
Imaginea articolului Ştirbu: Întâlnirea PSD de la Tulcea aminteşte că în Deltă se întâlneau tâlharii lui Terente

Liderul PNL Olt, Gigel Ştirbu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Întâlnirea liderilor PSD din Delta Dunării, din aceste zile, întâlnirea la care nu se vor discuta politici guvernamentale menite să crească nivelul de trai al românilor, ci modalităţi de fraudare a votului sau modalităţi de a scăpa de teama pe care DNA o inspiră baronilor locali, nu poate decât să ne amintească de faptul că în perioada interbelică, zona Deltei Dunării era cunoscută ca loc de întâlnire al bandei tâlharului Terente", susţine liberalul Ştirbu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

El ţine să precizeze însă că nu poate folosi toţi termenii de comparaţie, în raport cu legenda lui Terente.

"Istoria ne spune că în această zonă se ascundea Terente, supranumit Regele Bălţilor, un bandit lipovean care fura şi ucidea fără nici un fel de milă. Paralela peste ani ar fi forţată dacă am folosi toţi termenii comparaţiei cu întâlnirea de zilele acestea a PSD-iştilor, dar din păcate, furtul este un fenomen extrem de actual, fenomen ce necesită structuri organizatorice şi întâlniri ascunse de genul acesteia", mai declară liderul PNL Olt.

Gigel Ştirbu acuză liderii PSD că s-au reunit la Tulcea în "locaţii ascunse" pentru a organiza mecanisme electorale şi strategii de furt în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici