Stolojan: Blaga o invită pe Udrea la o discuţie în vederea pregătirii alegerii membrilor BPN

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că preşedintele PDL Vasile Blaga o invită pe Elena Udrea la o discuţie în vederea pregătirii alegerii BPN, iar PDL aşteaptă din partea acesteia "încetarea agitaţiei mediatice pe care o face arătând că este timpul ca denigrarea partidului să înceteze".

440 afișări
Imaginea articolului Stolojan: Blaga o invită pe Udrea la o discuţie în vederea pregătirii alegerii membrilor BPN

Stolojan: Blaga o invită pe Udrea la o discuţie în vederea pregătirii alegerii membrilor BPN

Întrebat luni, într-o conferinţă de presă, dacă Elena Udrea a fost invitată să participe la reuniunea grupurilor parlamentare, Theodor Stolojan a răspuns: "Categoric, a fost invitat tot grupul parlamentar la PDL".

El a adăugat că Elena Udrea nu este invitată doar la această întâlnire.

"Am avut ieri (duminică - n.r.) o întâlnire cu preşedintele Blaga mai mulţi şi domnul Blaga a spus că o invită pe doamna Udrea la o discuţie în vederea pregătirii alegerii BPN peste două săptămâni", a spus Stolojan.

El a adăugat că nu are informaţii privind plecări din partid şi că el nu l-a sunat pe Emil Boc.

"Noi aşteptăm din partea doamnei Udrea şi a susţinătorilor domniei sale încetarea agitaţiei mediatice pe care o face. Comisia de organizare şi-a încetat activitatea, a dat răspunsul la toate contestaţiile care i-au fost adresate, din acest moment lupta, competiţia politică pentru alegerea preşedintelui PDL a încetat şi ne aşteptăm din partea tuturor membrilor PDL să facă ceea ce trebuie, adică PDL este principalul partid de centru-dreapta în opoziţie cu actuala putere", a precizat Theodor Stolojan.

Întrebat care ar fi scopul pentru care Elena Udrea ar face "agitaţie mediatică", Stolojan a spus că nu îşi propune să descopere lucruri pe care nu le ştie.

"Comisia care a fost organizată potrivit Statutului şi-a încetat activitatea, a rezolvat contestaţiile, este timpul ca denigrarea acestui partid să înceteze", a adăugat Stolojan.

După Convenţia de sâmbătă seară, în care Vasile Blaga a fost ales preşedinte al PDL, a avut loc o şedinţă a Colegiului Director al PDL în care a fost decisă convocarea Consiliului Naţional de Coordonare peste două săptămâni, unde se vor alege celelalte funcţii de conducere ale partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici