Stolojan, despre retragerea sprijinului lui Tokes în PE: Acolo nu e joacă

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că Laszlo Tokes este în prezent vicepreşedinte al Parlamentului European, iar în acest for nu este o joacă, în sensul că "azi îi dai, mâine îl retragi".

Stolojan, despre retragerea sprijinului lui Tokes în PE: Acolo nu e joacă (Imagine: Ştefan Micsik/Mediafax Foto)

Stolojan a fost întrebat de ziarişti dacă există posibilitarea retragerii sprinului politic vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes pentru declaraţiile făcute de acesta referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc.

"Ce înţelegeţi prin sprijin politic? Acum el este ales şi acolo (în Parlamentul European - n.r.) nu este o joacă ca în alte părţi, azi îi dai, mâine îl retragi, poimâine iar îi dai. El este ales vicepreşedinte al Parlamentului European şi asta este în prezent", a răspuns Theodor Stolojan.

El a adăugat că Tokes "a retractat" declaraţiile legate de Ţintul Secuiesc. "În primul rând, domnul Tokes a retractat, a spus că nu doreşte independenţa, doreşte autonomia. Ce înţelegem prin autonomie rămâne de discutat", a adăugat Stolojan, europarlamentar PDL.

Vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.

"Trebuie să ieşim în stradă dacă este nevoie. Dacă trebuie, secuimea are nevoie de un model de tip catalan, dar în acel moment nu veţi mai fi la guvernare (UDMR - n.r.), pentru că am manifesta împotriva voastră", a afirmat Tokes.

Vineri, Tokes a lansat o chemare către toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să continue lupta pentru obţinerea autonomiei. "Lansez o chemare către comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să revitalizăm cooperarea organizaţiilor care ne reprezintă interesele şi să mergem mai departe cu lupta noastră pentru obţinerea autonomiei", a spus Tokes.

Vicepreşedintele PE a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că naţionaliştii români greşesc atunci când cred că maghiarii vor să ia Ardealul românilor, ei dorind ca, pe lângă suveranitatea României, să aibă dreptul de a-şi gestiona singuri problemele.



comentează şi tu Momentan sunt 14 comentarii
Taguri:
STOLOJAN ,
TOKES ,
COMENTARII
  • Omul stie ce spune 28 iul 2010

    Are dreptate.
    Noi, romanii, mai avem multe de invatat, inclusiv istorie.

  • Gore din Chitila 26 iul 2010

    Daca nu as stii ca emisferele tale occipitale sunt grav avariate de 2 virusi: sifilisul si Base, te-as crede in facultatile tale mintale.Locul tau draga Stolo este de mult in anusul istoriei sau la fosa septica a acesteia.Ca ruina umana ce esti, mi-e mila de tine, dar ca lingator de fese prezidentiale,te desfid ca om. Esti o scarba umana, si asa vei muri.Ai face bine sa nu mai inveninezi atmosfera si asa destul de viciata de virusul hotiei portocalii, si sa te duci spre binele tau la nebuni.

  • E bine de stiut 26 iul 2010

    E bine de stiut, ca daca la alegerile pentru PE, romanii s-ar fi prezentat in masura mai mare de 70% la vot, tokes nu ar mai fi inregistrat procentul necesar pentru a ajunge la PE. Deci cei care nu s-au prezentat, l-au ajutat sa ne faca figura de acum. Dar genul de instigatie la care se preteaza europarlamentarul nostru nu si-a permis-o nimeni pina acum. Nici un reprezentant al etnicilor germani din Franta sau Belgia sau al etnicilor danezi din Germania nu si-a permis vreodata sa revendice vreo autonomie a vreunei "microregiuni" pe baza etnica desi in aproape oricare tara a uniunii exista zone predilecte ale unor minoritati nationale sau teritorii care perioade de timp au apartinut altor state.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa