Stolojan: Întoarcerea lui Băsescu la Preşedinţie, speranţa de mai bine privind credibilitatea României

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că se aşteaptă, după şedinţa de luni a Parlamentului, ca Traian Băsescu să se întoarcă la Preşedinţie, deoarece aceasta "este speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României".

933 afișări
Imaginea articolului Stolojan: Întoarcerea lui Băsescu la Preşedinţie, speranţa de mai bine privind credibilitatea României

Traian Băsescu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Întrebat ce se aşteaptă de la şedinţa de luni a Parlamentului, Stolojan a răspuns: "Mă aştept ca preşedintele Băsescu să se întoarcă luni la Preşedinţie, pentru că e speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României."

El a adăugat că Traian Băsescu va putea să coabiteze cu Victor Ponta şi Crin Antonescu.

"De ce să nu coabiteze? Acestea sunt exagerări ale domnilor Ponta şi Antonescu, vor fi nevoiţi să coabiteze. (...) Nu trebuie să fie prieteni, vor trebui să colaboreze instituţional", a precizat Stolojan, întrebat dacă Băsescu va putea să coabiteze cu Ponta şi Antonescu.

El a spus că nici nu vrea să se gândească la faptul că Parlamnetul, în şedinţa de luni, nu va accepta decizia Curţii Constituţionale.

Camera Deputaţilor şi Senatul urmează să se reunească, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici