Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică pentru perioada 2015-2020, aprobată de Guvern

Terorismul, consumul şi traficul de droguri, traficul de fiinţe umane, migraţia ilegală, contrabanda, frauda şi evaziunea fiscală sunt infracţiunile cu impact major asupra ordinii şi siguranţei cetăţeanului, se arată în Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică pentru 2015-2015.

573 afișări
Imaginea articolului Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică pentru perioada 2015-2020, aprobată de Guvern

Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică pentru perioada 2015-2020, aprobată de Guvern (Foto: Shutterstock / Mediafax Foto)

Guvernul a aprobat, miercuri, Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică pentru perioada 2015-2020.

Documentul vizează eficientizarea sistemului de ordine şi siguranţă publică printr-o abordare proactivă, orientată către nevoile de securitate ale cetăţeanului, precum şi asigurarea, la nivel naţional, a unui mediu caracterizat prin ordine, libertate şi justiţie

Strategia are în vedere şase obiective generale: prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, transfrontaliere şi a terorismului, prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii, în special a criminalităţii economico-financiare şi a corupţiei, creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului, creşterea nivelului de securitate a persoanelor fizice şi juridice, precum şi a entităţilor statului în spaţiul cibernetic, consolidarea frontierei de stat şi gestionarea problematicii migraţiei ilegale, azilului şi a integrării străinilor, precum şi dezvoltarea capacităţii administrative şi operaţionale a structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

În contextul dinamicii accentuate a lumii globale, Strategia identifică o serie de riscuri şi vulnerabilităţi atât la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, cât şi la nivel naţional. Următoarele categorii de infracţiuni sunt considerate ca având un impact major asupra ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului în perioada 2015-2020: consumul şi traficul de droguri, traficul de fiinţe umane, migraţia ilegală, frauda şi evaziunea fiscală, contrabanda cu produse accizabile şi alte operaţiuni ilicite, contrafacerea şi infracţiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici