Tabără: Şeitan şi Vlădescu ar putea fi vizaţi de remaniere; totuşi, Vlădescu s-a descurcat bine

Deputatul PDL Valeriu Tabără apreciază că remanierea guvernamentală va fi făcută, iar unii dintre cei vizaţi ar putea fi miniştrii Muncii şi Finanţelor, dar a arătat că, personal, are o părere deosebită despre Sebastian Vlădescu, care s-a descurcat bine într-o situaţie dificilă.

Tabără: Şeitan şi Vlădescu ar putea fi vizaţi de remaniere; totuşi, Vlădescu s-a descurcat bine (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto0

"Eu cred că analizele sunt deja făcute. Pe 1 septembrie trebuie să se prezinte o anumită situaţie cerută după întâlnirea de la Snagov şi evaluarea din această vară şi mai mult ca sigur că o astfel de remaniere se va face. Printre cei vizaţi ar putea fi cei care au fost ţintele presei şi ale conducerii PDL, Ministrul Muncii, Ministrul Finanţelor", a precizat pentru MEDIAFAX Valeriu Tabără.

El a spus că este posibil să se facă această remaniere, deşi, personal, are o părere deosebită despre ministrul Sebastian Vlădescu.

"E posibil să se facă această remaniere, deşi, personal, am o părere deosebită despre ministrul Vlădescu. Niciun alt ministru nu s-ar fi descurcat mai bine în această situaţie dificilă cum au făcut-o Sebastian Vlădescu şi primul-ministru", a afirmat Tabără.

Deputatul PDL a arătat că nu poate spune că are nemulţumiri legate de activitatea vreunui ministru, dar a apreciat că "agricultura nu merge, în general, în România".

"Asta nu înseamnă că vina aparţine celor de la Ministerul Agriculturii", a adăugat Tabără.

El a mai spus că grupurile parlamentare ale PDL se vor întâlni miercuri seară pentru a discuta cu primul-ministru acest subiect şi a arătat că nu ştie dacă la această întâlnire va participa şi şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii august, la postul public de televiziune, că la 1 septembrie se va face o analiză a Guvernului, cu "grupuri parlamentare".

Şeful statului s-a întânit pe 20 iunie cu liderii PDL la Snagov şi a acordat Guvernului un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate şi a programului de restructurare să-şi dovedească eficienţa.

Voci din PDL i-au indicat pe ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu şi pe cel al Muncii Mihai Şeitan drept remaniabili, mai ales în urma situaţiei create la depunerea declaraţiilor de către cei care obţin venituri din drept de autor.

Grupurile parlamentare ale PDL se vor reuni pe 1 septembrie pentru o întâlnire cu primul-ministru, fiind posibil să vină şi preşedintele Traian Băsescu, şedinţa având ca obiectiv analiza miniştrilor pe obiectivele asumate, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, deputatul PDL Sulfina Barbu.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
TABĂRĂ ,
REMANIERE ,
COMENTARII
  • @ rita veverita 30 aug 2010

    Cine te împiedica sa pleci din tara ? Fa-o !

  • rita veverita 30 aug 2010

    Basescu are dreptate, romanii e tampiti si vite proaste ca mai stau in Romania: nu educatie, nu sistem medical, nu infrastructura, numai manele, ciuma portocalie si vanzari anterioare. Artistii, scriitorii, autorii, medici si profesorii sa plece din tara, ca e produse ale scolii din gradina carpatina ce face tampiti. Rusine Dinu Patriciu!

  • Tarabostes 29 aug 2010

    Probabil ca te referi la faptul ca impreuna cu impostorul Boc (in domeniul dreptului constitutional) incalca in mod constant si ,,profesional'' Constitutia si Legile organice.La ,,profesionismul'' tau in domeniul oportunisului,nu prea avem ce sa-ti cerem.,,Nu cere avarului bani si prostului minte''.A modifica Codul Fiscal prin OUG,incalca si Constitutia si prevederile Codului Fiscal.Orice modificare a Codului Fiscal incepe cu prima zi a anului viitor.Dar la cretinatatea ta,ce ne putem astepta.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa