Tăriceanu, despre cazul Weber: Se impune sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, după ce Ludovic Orban a cerut demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber, că ”se impune” sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene, precum şi a Comisiei de la Veneţia.

1971 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, despre cazul Weber: Se impune sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene

"Democraţie doar cu aprobare de la Palatul Victoria! Pentru că Avocatul Poporului refuză să devină avocatul guvernului Orban i se cere demiterea! Pentru că judecătorii de la Curtea Constituţională refuză să devină slugile de curte ale dlui Orban, aceştia sunt atacaţi la baionetă! În general tot ce nu e pe placul lui Ludovic trebuie demis şi schimbat! Periculoasă această boală a puterii de care s-a molipsit Ludovic Orban”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

El apreciază că premierului ”i se trage” de la nepurtarea măştii.

”Periculoasă pentru că loveşte în principiile fundamentale ale democraţiei, în instituţii care, îi place sau nu, servesc interesul public şi nu unul de partid! Atacurile repetate la justiţie, la parlament, la drepturile şi libertăţile cetăţeanului se constituie în ameninţări serioase la democraţie şi la statul de drept! Ştiţi că nu sunt adeptul plângerilor la Înalta Curte, pentru că eu cred că ne-am făcut prea mult rău spălându-ne rufele în public, dar această ofensivă la adresa democraţiei trebuie semnalată tuturor celor care mai au ochi să vadă şi urechi să audă! Cred că se impune sesizarea Parlamentului European şi a Comisiei Europene, precum şi a Comisiei de la Veneţia! Atacurile repetate la justiţie, la instituţiile fundamentale ale justiţiei şi democraţiei parlamentare trebuie sancţionate în orice fel cu putinţă. În plus, este clar că stăpânii acestor cotropitori PNL-işti nu se află în ţară, ci în afara ei”, a conchis liderul ALDE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici