Tăriceanu: În privinţa lui Vosganian, urmărirea penală nu era cerută pentru fapte de corupţie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că Parlamentul nu a arătat toleranţă, în ultima vreme, faţă de cei care au fost acuzaţi de fapte de corupţie, adăugând că senatorul Varujan Vosganian nu este suspectat de astfel de fapte.

364 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: În privinţa lui Vosganian, urmărirea penală nu era cerută pentru fapte de corupţie

Tăriceanu: În privinţa lui Vosganian, urmărirea penală nu era cerută pentru fapte de corupţie (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

El a făcut aceste afirmaţii, întrebat dacă votul din Senat, prin care a fost respinsă cererea Parchetului General de încuviinţare a începerii penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, va afecta raportul MCV.

"Eu cred că Parlamentul în ultima vreme nu a arătat toleranţă faţă de cei care au fost acuzaţi de fapte de corupţie. În situaţia de care vorbim astăzi, în ceea ce-l priveşte pe senatorul Vosganian, urmărirea penală nu era cerută pentru fapte de corupţie”, a răspuns Tăriceanu.

Chestionat despre voturile date în plen în cazul lui Ion Ariton şi Varujan Vosganian, Tăriceanu a arătat că sunt nişte voturi care "au trecut dintr-o parte în alta". "Acest lucru eu îl traduc într-o schimbare de atitudine a unor senatori din partea PNL", a opinat el.

Pe de altă parte, Tăriceanu a reiterat afirmaţiile sale, făcute la prima solicitare a Parchetului privindu-l pe Vosganian, că "deciziile Executivului, care sunt politice, nu pot să fie cenzurate în vreun fel de vreo altă putere".

Întrebat dacă, în cazul lui Vosganian, a fost un vot emoţional în urma discursului acestuia, preşedintele Senatului a răspuns: ”Discursul lui Vosganian mi s-a părut unul raţional, nu emoţional, un discurs sobru. Cred că a contat şi faptul că, în cazul domnului Vosganian, Senatul s-a mai pronunţat o dată pe aceeaşi speţă şi sunt oameni care au arătat, probabil, o anumită consecvenţă cu poziţiile exprimate atunci”.

Întrebat referitor la faptul că, anterior, coaliţia spunea că nu se va mai opune cererilor de ridicare a imunităţii, Călin Popescu Tăriceanu a subliniat că, în final, membrii Parlamentului îşi exprimă votul aşa cum consideră şi că astfel de lucruri nu pot să fie impuse, "mai ales în astfel de situaţii".

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru", 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici