Tăriceanu, întrebat dacă îşi asumă o decizie CC nefavorabilă: Nu răspund pentru cum votează Senatul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, întrebat dacă îşi asumă o posibilă decizie nefavorabilă a Curţii Constituţionale, în cazul votului la Dan Şova, că preşedintele Senatului nu conduce precum generalul, trupele şi nu răspunde pentru votul colegilor săi.

180 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, întrebat dacă îşi asumă o decizie CC nefavorabilă: Nu răspund pentru cum votează Senatul

Tăriceanu, întrebat dacă îşi asumă o decizie CC nefavorabilă: Nu răspund pentru cum votează Senatul (Imagine: Mediafax Foto / Marius Dumbrăveanu)

”Faceţi o greşeală dacă consideraţi că preşedintele Senatului conduce Senatul precum generalul, trupele. Preşedintele Senatului reprezintă Senatul în raporturile interinstituţionale, însă nu are decât un vot, şi nu răspunde pentru voturile celorlalţi, care îşi exercită votul conform propriei conştiinţe. Eu nu pot să răspund pentru modul în care Senatul votează. Procedura este cea pe care am supus-o aprobării plenului şi care a fost acceptată şi pe care s-a lucrat”, a declarat Tăriceanu.

Întrebat dacă, în opinia sa de politician, primează Constituţia sau Regulamentul Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: ”În general, Constituţia prevede normele principale de funcţionare şi raporturile dintre instituţii, şi revine, de aceea, de cele mai multe ori, regulamentelor, legilor, să detalieze chestiuni care nu sunt de nivel constituţional”.

Preşedintele Senatului a menţionat că, până în momentul de faţă, în Regulamentul comun al celor două Camere, articolul după care au lucrat senatorii în plen nu a fost contestat la Curtea Constituţională.

Partidul Naţional Liberal vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova, în acest moment căutând soluţii juridice pentru a demara acest demers.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, prin intermediul PNL ”analizează în cel mai scurt timp soluţia şi pâghiile contestării la Curtea Constituţională a votului în cazul Dan Şova cu privire la interpretarea dată numărului de voturi necesar pentru ridicarea imunităţii senatorului PSD”.

”Avem în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale care stabileşte că hotărârile Senatului sau ale Camerei Deputaţilor se aprobă cu majoritatea parlamentarilor prezenţi”, se precizează în comunicat.

Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova, anunţat în plen, a fost de 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.

Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici