Tăriceanu, liderul ALDE: Preşedintele nu a informat Parlamentul privind mandatul pentru Summit-ul NATO

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu l-a criticat joi pe preşedintele Iohannis pentru "rezultatul îndoielnic" al consultărilor pe tema Brexit şi pentru că nu a informat Parlamentul cu privire la mandatul pentru Summit-ul NATO.

942 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, liderul ALDE: Preşedintele nu a informat Parlamentul privind mandatul pentru Summit-ul NATO

Tăriceanu, liderul ALDE: Preşedintele nu a informat Parlamentul privind mandatul pentru Summit-ul NATO (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

„Am salutat ideea invitării partidelor parlamentare la Cotroceni pentru consultări, imediat după anunţarea rezultatului referendumului din Marea Britanie. Dacă iniţiativa a fost bună, rezultatul acestor consultări este îndoielnic. Ar fi existat o finalitate concretă şi utilă după această întâlnire, dacă Preşedinţia şi participanţii ar fi beneficiat de analize temeinice privind consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE în plan politic, economic şi al statutului românilor care lucrează sau studiază în această ţară. Aceste analize nu există”, a declarat copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că „improvizaţiile şi inabilitatea acţiunilor de politică externă au continuat la Consiliul European”.

„Marea victorie diplomatică anunţată de domnul Iohannis, o pretinsă promisiune din partea lui David Cameron privitoare la stabilitatea statutului românilor din Marea Britanie a fost contrazisă chiar de către premierul demisionar britanic, care a spus că <<o reformă a regulilor de liberă circulaţie a persoanelor în Europa constituie cheia relaţiilor viitoare dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană>>”, a spus Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE susţine că nici a doua rundă de consultări cu liderii partidelor parlamentare nu s-a încheiat cu vreun rezultat concret în definirea politicii externe a României, în contextul BREXIT, pentru că în locul unei informări de către preşedintele Iohannis cu privire la discuţiile purtate la Consiliul European şi a unor propuneri din partea Preşedinţiei legate de viitorul relaţiilor dintre UE şi Marea Britanie şi de necesare reforme insituţionale şi de abordare la nivelul Uniunii, „preşedintele a ignorat această temă”, deturnând atenţia spre o problemă de politică internă.

Cât priveşte summit-ul NATO de la Varşovia, Tăriceanu susţine că Iohannis şi-a fixat mandatul fără să informeze Parlamentul sau să consulte liderii partidelor.

„Fără să încalce litera Constituţiei, ci doar spiritul ei, preşedintele Iohannis şi-a fixat un mandat pentru acest summit fără măcar să informeze Parlamentul şi fără măcar să invite pe liderii partidelor parlamentare la o consultare reală. Credibilitatea şi prestigiul României în lume sunt cu atât mai mari cu cât soluţiile, ideile, propunerile cu care ne prezentăm la nivel internaţional sunt rezultatul unui consens al forţelor politice parlamentare şi nu vreo improvizaţie politică sau birocratică de moment”, susţine Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE mai spus şi că apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO nu trebuie să se rezume la a spune „DA” la orice iniţiativă politică sau birocratică venită dinspre aceste alianţe.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici