Călin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Viorica Dăncilă: Nu mi-e teamă. Să nu creadă că cedez la şantaj

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Viorica Dăncilă, alături de „cozile de topor” din ALDE vrea destructurarea partidului, însă nu va reuşi, adăugând că premierul nu ar trebuie să creadă că cedează la şantaj.

628 afișări
Imaginea articolului Călin Popescu Tăriceanu, mesaj pentru Viorica Dăncilă: Nu mi-e teamă. Să nu creadă că cedez la şantaj

Tăriceanu, mesaj pentru Dăncilă: Nu mi-e teamă. Să nu creadă că cedez la şantaj

„Sunt trei organizaţii care văd că sunt rebele şi nu vor să recunoască decizia forului statutar. E organizaţia de la Prahova, condusă de doamna Gavrilescu, de la Dolj, unde a fost colegul nostru Cupă, care nu cred că a vorbit vreodată în Parlament. Acum face postări pe Facebook, e foarte activ. Andruşcă, îl ştiţi pe Andruşcă de la PSD? Era parfum de flori ăla. Mai este organizaţia de Timiş, care am văzut că ne-a făcut o adresă, care practic contestă deciziile Delegaţiei Permanente. Dar într-un partid există democraţie. În orice partid, un partid funcţionează după reguli şi regulilele democraţiei spun următorul lucru – orice subiect face obiectul dezbaterii, apoi se supune la vot şi minoritatea se supune deciziei majorităţii”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni, la Realitatea Tv, întrebat câte organizaţii ALDE îl mai susţin.

Liderul ALDE a adăugat că Viorica Dăncilă alături de aceste „cozi de topor din ALDE” şi-a propus destructurarea partidului însă nu va reuşi să îşi atingă obiectivul.

„Destructurarea partidului este obiectivul domanei Dăncilă şi a cozilor de topor din ALDE. Meleşcanu, Gavrilescu, Cupă şi Băişanu. Nu o să îi reuşească. Nu îmi face plăcere că avem o pierdere, o hemoragie, dar asta este. După cum vedeţi nu mi-e teamă. Să nu creadă că cedez la şantaj. Dacă o să aibă şantaj la mine o să vedeţi exact poziţia contrară”, a conchis Tăriceanu.

Taguri:
tăriceanu,
dăncilă,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici