Termenul de dezbatere a legii "student fără bacalaureat", prelungit la Cameră pentru a nu trece tacit

Biroul Permanent al Camerei a decis, miercuri, prelungirea cu 15 zile a termenului de dezbatere a proiectului de lege care prevede posibilitatea ca absolvenţii de liceu fără bacalaureat să poată urma cursurile universitare, pentru a evita adoptarea tacită a acestuia.

197 afișări
Imaginea articolului Termenul de dezbatere a legii "student fără bacalaureat", prelungit la Cameră pentru a nu trece tacit

Termenul de dezbatere a legii "student fără bacalaureat", prelungit la Cameră pentru a nu trece tacit (Imagine: Liviu Chirica)

Secretarul Camerei Nicolae Mircovici a precizat, după şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor, că liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, a solicitat acest lucru şi că toţi membrii Brioului au fost de acord. El a apreciat că acest proiect de lege ar urma să fie respins de către deputaţi.

Proiectul a fost depus la sfârşitul lunii septembrie, iar termenul de dezbatere expiră pe 10 noiembrie.

Parlamentarii PSD Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean şi Cristian Dumitrescu au depus, la sfârşitul lunii septembrie, o iniţiativă legislativă privind posibilitatea înscrierii la facultate pentru o parte dintre elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat.

Coiniţiatori ai proiectului legislativ apar peste 30 de senatori PSD. Unul dintre aceştia, senatorul Olguţa Vasilescu, a declarat atunci pentru MEDIAFAX că nu susţine legea promovată de Ecaterina Andronescu şi a precizat că ea apare dintr-o eroare la coiniţiatori şi deja a făcut cerere pentru a-şi retrage semnătura.

Proiectul acordă dreptul tuturor absolvenţilor care nu au obţinut notă de trecere la toate probele, dar au înregistrat o medie de minimum şapte să se înscrie la facultate.

Controversatul proiect de lege mai creează un avantaj elevilor care sunt primiţi la facultate deşi nu au promovat examenul de bacalaureat, obligând statul să îi finanţeze pe aceştia "cel puţin la nivelul ajutorului de şomaj".

Proiectul a fost catalogat de către premierul Emil Boc drept o "tâmpenie populistă", în timp ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus că este o propunere "năstruşnică" şi "iresponsabilă".

De altfel, premierul Emil Boc le-a cerut liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu să retragă iniţiativa legislativă legislativă. Boc le-a transmis liderilor opoziţiei să nu creeze speranţe iluzorii tinerilor, care, în loc să fie preocupaţi de carte, să caute "alte alternative". În opinia sa, soluţiile trebuie să însemne carte şi muncă, Boc subliniind că o societate se construieşte pe temeiuri sigure, nu prin tot felul de propuneri care nu încurajează munca.

Liderul PSD Victor Ponta declara atunci, pentru MEDIAFAX, că o va ruga pe Ecaterina Andronescu să retragă proiectul privind admiterea la facultate a elevilor care nu au luat bacalaureatul, imediat după ce premierul Boc va prezenta un proiect referitor la cei 100.000 de tineri vizaţi de măsură.

"Domnul Boc este în opoziţie că, dacă e la putere, înseamnă că are majoritate. Şi înţeleg că are o problemă în general cu legile opoziţiei că nu se strâng ai lui de la putere să le respingă. În al doilea rând, o să vorbesc cu doamna Andronescu - că nu e iniţiativa mea sau a domnului Antonescu - şi o să retragem proiectul de lege imediat ce domnul Boc vine şi ne spune care este programul Guvernului pentru cei 100.000 de tineri rămaşi practic fără nicio şansă", declara Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, tot atunci, că formaţiunea sa nu a susţinut iniţiativa promovată de parlamentarii social-democraţi potrivit căreia tinerii care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie la facultate, el apreciind că nu aceasta este soluţia.

Şi preşedintele PSD, Victor Ponta, susţinea că nu este bine ca elevi care nu au luat bacalaureatul să intre la facultate, dar a apreciat că subiectul referitor la proiectul Ecaterinei Andronescu a fost "inflamat în stilul propagandei tipice lui Traian Băsescu şi Dan Andronic".

Forul decizional în privinţa acestui act normativ este Senatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici