Toader, către Iohannis: Textele de lege nu se negociază. Nu se pune probleme rescrierii proiectului

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a participat, luni, alături de ambasadorul SUA şi ministrul Educaţiei, la deschiderea anului universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, unitate la care a fost rector, în prezent fiind suspendat. Toader a precizat că legile justiţiei nu se negociază.

1576 afișări
Imaginea articolului Toader, către Iohannis: Textele de lege nu se negociază. Nu se pune probleme rescrierii proiectului

Toader, către Iohannis: Textele de lege nu se negociază. Nu se pune probleme rescrierii proiectului

"Textele de lege nu se negociază. Iniţiatorul unui act legislativ, indiferent de ierarhie, se raportează la soluţia legislativă, la normele de tehnică legislativă şi propune o formulă de redactare, care ajunge în final în Parlament unde au loc dezbateri, argumente pro şi contra, modificări, îmbunătăţiri ale soluţiilor propuse de iniţiatori", a declarat ministrul Justiţiei.

Precizarea a venit după ce, vineri, preşedintele României a declarat că prevederile legilor justiţiei trebuie discutate din nou cu reprezentanţii sistemului judiciar.

TITLURILE ZILEI

Iohannis a subliniat că avizul CSM a fost dat după o serie lungă de consultări în interiorul sistemului judiciar, deci nu poate fi considerat drept expresia nemulţumirii unor persoane care se opun reformării sistemului. "Este un răspuns simplist să spui că se opun reformării sistemului (...) Îmi este greu să cred că reforma sistemului se poate face împotriva sistemului", a declarat Iohannis.

El a pledat pentru o nouă negociere a prevederilor textelor de lege între Ministerul Justiţiei şi corpul magistraţilor. "Trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat (...) Este nevoie de o nouă negociere a conţinutului cu sistemul de justiţie", a mai spus Iohannis.

"Problema cu avizul nefavorabil am mai explicat-o. Este un aviz consultativ. Am anumite rezerve faţă de acest aviz negativ consultativ pentru că în proiectul de lege Ministerul Justiţiei a reţinut foarte multe dintre propunerile formulate chiar de către CSM. Cele mai multe propuneri vin de acolo. Înţeleg, prin urmare, că CSM a dat aviz negativ pe soluţii propuse de CSM. (..) Nu se pune problema rescrierii proiectului pentru că are foarte multe soluţii venite de la CSM. Are foarte multe soluţii de punere de acord cu propunerile Curţii. Nu ai ce să rescrii acolo. E vorba doar de câteva soluţii, puncte asupra cărora opiniile sunt diferite. În rest, există o convergenţă. Eu mă aşteptam să priemsc de la CSM avize punctuale pe fiecare soluţie legislativă, nu unul în bloc", a completat Toader.

La deschiderea anului universitar, la Iaşi, a mers şi Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, acesta criticând anterior legile justiţiei în forma propusă de Tudorel Toader.

"Nu putem vorbi despre acuzaţii. Cel mult au fost afirmaţii. Eu vă asigur de faptul că bunele relaţii dintre noi nu afectează fondul problemei. Noi ne facem datoria aşa cum scrie la carte, aşa cum scrie în legea 24/2000 privind tehnica legislativă. Eu l-am invitat pe domnul ambasador să vină la festivitatea de deschidere, a acceptat cu plăcere şi mă bucur. I-am mulţumit pentru faptul că a venit astăzi aici şi pentru că discuţiile care au fost şi vizita domniei sale va consolida relaţiile de cooperare, colaborare ştiinţifică, academică dintre universitatea noaatră şi instituţiile similare din SUA. Personal, apreciez vizita domniei sale şi sigur va fi cu rezultate pozitive. (..) Aici vorbeam cu domnul ambasador şi mă întreba cum să îmi zică: domnule rector sau domnule ministru. I-am spus când sunt la Iaşi sunt rector suspendat, iar la Bucureşti sunt ministru al Justiţiei", a mai spus Tudorel Toader.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici