Traian Băsescu a depus jurământul pentru al doilea mandat la Cotroceni
Preşedintele Traian Băsescu a depus, luni, jurământul în faţa Parlamentului, pentru al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni. Depunerea jurământului a fost precedată de anunţul preşedintelui Curţii Constituţionale, Ioan Vida, care a menţionat că instanţa constituţională a validat, cu unanimitate de voturi, alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României.
De asemenea, depunerea jurământului a fost precedată de oficierea unui scurt moment religios de către Patriarhul Daniel.
După ce a citit decizia Curţii Constituţionale, Ioan Vida i-a înmânat la tribună decizia lui Traian Băsescu, invitându-l să ia cuvântul. Băsescu a venit la microfon, dar a spus că de fapt ar fi urmat la microfon altcineva, dar că s-a luat după preşedintele Curţii Constituţionale.
"Cred că, procedural, trebuia să fie altcineva, dar m-am luat după preşedintele Curţii Constituţionale", a spus Băsescu. El s-a retras de la tribună, unde a venit Patriarhul Daniel pentru momentul religios de binecuvântare a mandatului de şef al statului.
Înainte de a lua cuvântul, Traian Băsescu a sărutat crucea întinsă de patriarh şi l-a îmbrăţişat pe acesta.
După depunerea jurământului de către Traian Băsescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că plenul Parlamentului a luat act de începerea exercitării de către Traian Băsescu a mandatului de preşedinte al României.
După depunerea jurământului, Traian Băsescu a mers către prezidiul comun al celor două Camere şi i-a salutat pe cei prezenţi acolo, dând mâna atât cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cât şi cu preşedintele Camerei, Roberta Anastase.
La şedinţă au mai participat premierul Emil Boc, alţi membri ai Guvernului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, Avocatul Poporului, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Răzvan Ungureanu, soţia preşedintelui ales, Maria Băsescu, fiicele acestuia, Ioana şi Elena Băsescu, reprezentanţi ai corpului diplomatic.
Jurământul pentru primul mandat de şef al statului a fost depus pe 20 decembrie 2004 de către Traian Băsescu. Şi atunci, preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, a citit hotărârea de validare a alegerii lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. PF Teoctist a binecuvântat, cu acea ocazie, alegerea preşedintelui României, după care Traian Băsescu a depus jurământul. Înainte de rostirea jurământului, Băsescu a avut o scurtă discuţie cu Patriarhul Teoctist.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





Sunt pentru liberali,dar in afara de Antonescu,il consider pe Basescu cel mai potrivit,de fapt,l-am si votat,in 2004!II urez vant din pupa,in noul mandat!
TRAIASCA ROMANIA pacat ca in ea traiesc pers care nu merita onoarea de a trai in ea!
Asta-i tara in care traim:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8425001.stm