Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri sunt chemaţi şi doi patroni media

Claudiu Manda, preşedintele Comisiei SRI, a declarat joi că fostul preşedinte Traian Băsescu va fi audiat, în comisie, în cursul săptămânii viitoare, la audieri urmând să ajungă şi doi patroni media: Dan Andronic (Evenimentul Zilei) şi Adrian Sârbu (patronul Mediafax).

228 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri sunt chemaţi şi doi patroni media

Traian Băsescu va merge săptămâna viitoare în Comisia SRI. La audieri sunt chemaţi şi doi patroni media

"Săptămâna viitoare avem confirmată participarea domnului Puţura pentru ziua de marţi, avem confirmată participarea domnului Traian Băsescu, nu ştim încă ziua. Mai sunt două persoane cu care am avut discuţii şi au spus că vor veni săptămâna viitoare, în funcţie de programul comisiei şi al dumnealor: domnul Dan Andronic şi domnul Adrian Sârbu", a declarat Claudiu Manda, preşedintele Comisiei SRI din Parlament.

Întrebat dacă aceste nume se află pe lista lui Dragomir, adică cele 65 de persoane care pot confirma spusele sale în faţa comisiei, Manda a precizat că în comisie pot fi chemaţi şi oameni care nu au legătura cu lista, dar care pot să dea detalii despre acţiuni care vizează activitatea Comisiei.

TITLURILE ZILEI

"Lista celor 65 de persoane, nu ştim dacă le audiem, în contextul în care un membru al comisiei e sesizat, sau comisia e sesizată, sau apar în spaţiul public date sau declaraţii, putem să chemăm persoanele. Dacă sunt pe listă e mai puţin important", a declarat Manda.

Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a fost audiat de trei ori în comisia SRI. Dragomir a dat şi o listă cu 65 de persoane din media, mediul politic şi Justiţie care, susţine acesta, pot confirma spusele sale, şi anume implicarea Serviciului Român de Informaţii în toate domeniile.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici