Tudose, despre dispozitivul găsit în locuinţă de ministrul de Interne: Dacă mă sună Carmen Dan, discutăm. Aşa să o întreb ce mai găseşte prin casă...

Premierul Mihai Tudose a declarat joi că nu a discutat cu ministrul de Interne Carmen Dan, după ce aceasta a găsit în locuinţa sa un microfon ascuns în priză. Premierul a afirmat, uşor amuzat, că nu poate suna să o întrebe ce a mai găsit prin casă.

3437 afișări
Imaginea articolului Tudose, despre dispozitivul găsit în locuinţă de ministrul de Interne: Dacă mă sună Carmen Dan, discutăm. Aşa să o întreb ce mai găseşte prin casă...

Tudose despre : Dacă mă sună Carmen Dan, discutăm. Aşa să o întreb ce mai găseşte prin casă

Întrebat joi dacă a avut o discuţie cu ministrul Carmen Dan, după ce a început ancheta Poliţiei legat de dispozitivul găsit în casa demnitarului, premierul Mihai Tudose a declarat: "recunosc că nu. Este o anchetă în curs, deci nu comentăm. Dacă domnia sa simţea nevoia, mă suna. Aşa să o întreb ce mai găseşte domnia sa prin casă, iertaţi-mă".

Parchetul General a deschis, miercuri seara, dosar penal în cazul ministrului Carmen Dan pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.

TITLURILE ZILEI

"Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poţi vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuţiile şi competenţa necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După şedinţa de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spaţiul meu privat. Este un dispozitiv funcţional", a declarat Carmen Dan.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea a afirmat că dispozitivul de înregistrare provine, din primele informaţii, din zona privată, fiind vorba de un "dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site".

"Din primele noastre verificări, vorbim de un dispozitiv care ar putea proveni din zona privată. Cel mai probabul, vorbim de un dispozitiv dintr-o zonă privată pentru că se pare că e un dispozitiv ieftin, care costă 200, 300 de lei şi care poate fi achiziţionat de oricine de pe orice site. Cu aceste dispozitive ieftine nu umblă nici serviciile de informaţii interne şi nici externe”, a declarat, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), la România Tv.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici