Turcan: PDL e în faţa unei dileme - ţine cont sau nu de ce a spus Traian Băsescu la televizor

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan arată, într-o postare pe blogul personal, că democrat-liberalii par a funcţiona în prezent inerţial, ghidaţi de o persistentă cultură a supuşeniei şi a criteriilor neclare de promovare, atrăgând atenţia că e nevoie de o guvernare în forţă, mai ofensivă.

17 afișări
Imaginea articolului Turcan: PDL e în faţa unei dileme - ţine cont sau nu de ce a spus Traian Băsescu la televizor

Turcan: PDL e în faţa unei dileme - ţine cont sau nu de ce a spus Traian Băsescu la televizor (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

Potrivit Ralucăi Turcan, "Partidul Democrat Liberal este în faţa unei dileme: fie ţine cont de ceea ce a spus preşedintele Traian Băsescu (în apariţia TV ), fie merge înainte ca până acum".

"A merge înainte ca şi până acum are, cu siguranţă, nişte avantaje. Arată consecvenţă, nu strică echilibrele interne de partid şi ne conservă buna imagine pe care o avem despre noi înşine. Dar are două mari dezavantaje: ne îndepărtează de realitate şi fisurează relaţia cu preşedintele. A ţine cont de ceea ce a spus preşedintele înseamnă să schimbam nişte lucruri. Şi în partid, şi la guvernare", spune aceasta.

Ea arată că în partid, a ţine cont de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu şi a schimba ceva ar însemna "regândirea sistemului de vot pentru congres, transformându-l într-unul 100% uninominal, pe termen scurt", iar pe termen lung ar însemna ca partidul să susţină puternic îmbunătăţirea culturii organizationale în PDL.

"Eu cred - aşa cum cred şi alţi colegi - că nu putem rămâne un partid mare, cel mai mare din România, cu o cultură organizaţională arhaică. În loc să construim mecanisme instituţionale democratice şi deschise, noi părem a funcţiona inerţial, ghidaţi de o persistentă cultură a supuşeniei şi a criteriilor neclare de promovare. Acestea sunt reminiscenţe ale unui partid mic, în care membrii urmăresc mici proiecte personale. Iar a schimba lucruri legate de guvernare ţine mult de implicare şi comunicare", menţionează Raluca Turcan pe blog.

Ea ţine să precizeze că PDL are nevoie de o guvernare în forţă. "Ne trebuie deci o guvernare în forţă, mai ofensivă, axată pe ideea că facem ce trebuie şi că vrem ca acest lucru sa fie înţeles de cât mai mulţi români", spune vicepreşedintele PDL, arătând că nu doar premierul Emil Boc trebuie să se implice, ci toţi oamenii partidului din administraţia centrală şi locală.

"Ne trebuie solidaritate în susţinerea programului de guvernare, ne trebuie decizii bine fundamentate şi argumentate, cu anticiparea tuturor consecinţelor. Şi ne trebuie un program naţional de comunicare destinat unor categorii-cheie, asupra cărora au impact legile promovate în această perioadă. Mă gândesc la categorii precum cadrele didactice, pensionarii (cu o atenţie specială pentru pensionarii militari), salariaţii din sistemul bugetar", se mai arată în postarea Ralucăi Turcan.

Potrivit acesteia, comunicarea trebuie să fie instituţională, ordonată, cu reguli clare, asigurată de persoane credibile şi informate.

"Ne trebuie curajul de a ne susţine şi explica propriile măsuri, inclusiv pe cele nepopulare, fiindcă le ştim necesare. Explicând şi comunicând cu oamenii, eliminăm zvonurile şi dezinformările, convingem că drumul propus e cel corect", mai afirmă ea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la B1 Tv, că noul mod de alegere a conducerii PDL, în care există patru prim-vicepreşedinţi pe listă, în echipa candidatului la funcţia de preşedinte al formaţiunii, reprezintă "o bolşevizare a partidului", "un pas teribil înapoi".

Noul Statut al PDL adoptat de Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) prevede că liderul moţiunii care obţine majoritatea voturilor valabil exprimate în Convenţia Naţională este declarat preşedinte al PDL, iar primii patru semnatari din grupul de promovare a moţiunii câştigătoare devin prim-vicepreşedinţi. Al cincilea semnatar al moţiunii devine secretar general al PDL, iar ceilalţi 30 de semnatari devin membri ai Consiliului Naţional de Coordonare.

Convenţia Naţională a PDL va avea loc în 16 iulie. A doua zi, Consiliul Naţional de Coordonare va alege uninominal ceilalţi membri ai BPN: vicepreşedinţii, secretarii generali adjuncţi, secretarii executivi, trezorierul.

CNC al PDL a adoptat noul Statut al partidului cu doar un vot împotrivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici