Turcan: Prigoană a făcut un joc de imagine personal, el nu s-a retras niciodată din grupul PDL
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Silviu Prigoană nu s-a retras niciodată din grupul deputaţilor PDL, "ci a făcut un joc de imagine personal", ea arătându-se nemulţumită că PDL a abandonat ideea separării afacerilor de politică.
Turcan: Prigoană a făcut un joc de imagine personal, el nu s-a retras niciodată din grupul PDL (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)
"Domnul Silviu Prigoană a făcut un joc de imagine personal, de fapt nu s-a retras niciodată din grupul PDL, însă problema de fond rămâne, şi anume PDL nu a continuat un demers care era sănătos pentru viaţa noastră politică, de a separa afacerile de politică", a precizat Raluca Turcan.
Ea consideră că PDL a abandonat o temă care ar fi putut să-i aducă partidului "un plus de credibilitate".
"Am abandonat o temă care putea să aducă un plus de credibilitate partidului, pentru că este moral ca banii celor care plătesc taxe şi impozite, adică banul public, să nu se ducă în afacerile unor membri de partid care ocupă demnităţi publice", a adăugat Turcan.
Colegiul Director al PDL a decis în urmă cu câteva luni, la propunerea Elenei Udrea, ca demnitarii partidului să opteze între afacerile cu statul şi politică. Colegiul Director al PDL a stabilit atunci ca BPN al PDL să decidă concret cum se va aplica această decizie.
Urmare a acestei decizii, deputatul Silviu Prigoană a demisionat, în 1 iunie, din PDL. În 21 iulie, el a declarat că va reveni în PDL în momentul în care partidul îşi va schimba atitudinea faţă de oamenii de afaceri, afirmând că el s-a simţit "dat la o parte" atât timp cât a fost pus în situaţia să aleagă între politică şi afaceri.
La începutul acestei săptămâni, Prigoană a revenit în PDL.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, că decizia Colegiul Director al PDL referitoare la separarea afacerilor de politică nu este încă operaţională.
-
Accident grav pe DN1: Doi morţi şi mai mulţi răniţi, după ce un microbuz a fost lovit de un autoturism
Social astăzi, 18:54
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce un microbuz în care se aflau 16 pasageri a fost lovit de un autoturism pe DN 1, în dreptul localităţii prahovene Nistoreşti, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate, sensul de urcare către munte fiind complet blocat. citeşte tot
-
Inspectorarul de stat în Construcţii cere ICCJ anularea adresei trimise de Grăjdan şi reintroducerea instituţiei ca parte civilă
Social astăzi, 18:05
Inspectorarul de stat în Construcţii (ISC) a cerut luni, printr-un document trimis instanţei supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei, Adrian Balaban-Grăjdan, şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul Trofeul Calităţii. citeşte tot





ba da greu v-ati prins.. Prigoana nu a iesit nici un moment din PDL...totul e de imagine precum e si partidul.. COMUNISTI vopsiti....cu ceva galben
Daca a revenit inseamna ca PDL si-a schimbat atitudinea !
Demagogie de 2 lei la pedelistii astia ...