- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- AH1N1
- Revista presei
Turcan: Şeful statului ar trebui să fie factorul principal al puterii executive
Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Sibiu, că actuala Constituţie are carenţe serioase, PDL şi PSD trebuind să facă în acest an paşii concreţi pentru "modificarea serioasă şi coerentă" a acesteia şi că şeful statului ar trebui să fie "factorul principal al puterii executive".
"Consider că în mandatul 2008-2012 se poate face, în sfârşit, o modificare serioasă şi coerentă a Constituţiei României. Este evident că actuala Constituţie are carenţe serioase, nereuşind să reglementeze eficient raporturile dintre principalele instituţii ale statului – Parlament, Guvern, preşedinte. Dezbatarea pentru modificarea Constituţiei poate fi considerată deschisă, odată cu prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale create în acest scop. Eu şi colegii din PDL considerăm că România are nevoie de clarificarea modelului de republică în sensul unei republici semiprezidenţiale consolidate", a spus deputatul PDL Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Turcan a precizat că preşedintele ar trebui să fie "factorul principal al puterii executive" având în vedere că este ales prin vot direct şi are cea mai mare ligitimitate.
"E nevoie ca preşedintele ţării – în calitate de persoană aleasă prin vot popular la nivel naţional – să fie factorul principal al puterii executive. Actuala situaţie, în care preşedintele ţării nu are pârghii constituţionale pentru a influenţa activitatea guvernului este incorectă, ţinând cont de gradul uriaş de legitimitate a preşedintelui. Cred că un lider ales este mai important decât un lider numit. De asemenea, este nevoie ca Parlamentul să poată şi el să fie dizolvat în condiţiile în care se ajunge în blocaj politic. Şi guvernul şi preşedintele îşi pot pierde poziţiile în urma acţiunii Parlamentului – prin moţiune de cenzură sau prin suspendare. Parlamentul însă este practic imposibil de dizolvat şi imposibil de cenzurat", a afirmat Turcan.
Deputatul PDL a emis şi ipoteza unui Parmalent unicameral, care s-ar plia mai bine pe necesităţile României, dar şi cea a reducerii numărului de judeţe.
"De asemenea, ar trebui introdus Parlamentul unicameral. Formula este potrivită pentru un stat unitar cum e România, se întâlneşte în toate statele vecine României (Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Grecia) şi ar reduce mult din birocraţia parlamentară şi din costuri. În fine, cred că trebuie să ne gândim serios la reducerea numărului de judeţe, cel mult 20 de judeţe (dar pot fi şi 10 sau 12), pentru ca structurile administraţiei locale să fie mai eficiente", a spus Turcan.
Raluca Turcan a precizat că PSD şi PDL ar trebui chiar din acest an să înceapă să facă paşii concreţi pentru modificarea Constutuţiei, precizând că este "un test de solidaritate al majorităţii parlamentare PDL-PSD" şi că cele două partide nu au motive să tergiverseze lucrurile.
-
COMENTARIU: Noua Comisie Barroso pleacă la drum, după binecuvântarea finală a Parlamentului European
Main Story astăzi, 17:32
Noua Comisie Europeană, condusă de acelaşi Jose Manuel Durao Barroso, a primit binecuvântarea finală a Parlamentului European, după ce 27 de comisari desemnaţi de statele membre au trecut pe rând prin furcile caudine ale unor audieri solicitante, cărora le-au făcut faţă în mod diferit. citeşte tot
-
Vrăjitoarele care desfac blestemul flăcării violete au primit mulţumiri de la parlamentari
Social astăzi, 17:15
Cele cinci vrăjitoare care au început, vineri seară, la Cluj, "ritualul de dezlegare a blestemului flăcării violete abătut asupra Parlamentului României" susţin că au primit felicitări pentru demersul lor din partea unor "guvernanţi şi parlamentari". citeşte tot
-
Noua Comisie Europeană, aprobată de europarlamentari
Noua Comisie Europeană, condusă de portughezul Jose Manuel Barroso, a fost aprobată, marţi, de membrii Parlamentului European, reuniţi în plen la Strasbourg. citeşte tot
-
Începe şcoala miercuri, rămân închise unităţi din Brăila şi Constanţa
Cursurile vor fi reluate miercuri în 11 judeţe şi municipiul Bucureşti, rămânând închise în continuare şase unităţi şcolare din judeţul Brăila şi opt din judeţul Constanţa, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei. citeşte tot
-
Berceanu compară situaţia finanţării Autostrăzii Transilvania cu o cură de slăbire
Economic astăzi, 17:00
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că finanţarea Autostrăzii Transilvania în 2010 se poate compara cu o cură de slăbire sau cu diabetul, în sensul că, deşi sunt disponibile fonduri, nu pot fi cheltuite sume mai mari decât cele bugetate, pentru că s-ar depăşi deficitul. citeşte tot
-
Nati Meir nu era atât de bogat pe cât se lăuda
Social astăzi, 16:46
Procurorii bucureşteni notează în actul de inculpare al fostului deputat Nati Meir, deferit marţi justiţiei, că acesta, deşi şi-a creat imaginea unui om foarte bogat cu conturi în valută la bănci din ţări străine, nu este atât de bogat, multe dintre aceste conturi fiind inactive din anul 2003. citeşte tot
-
ING nu crede că şomajul va atinge 10% în 2010, în România
Economic astăzi, 16:11
Maximul previzionat de ING Bank România pentru rata şomajului din acest an se situează în jurul a 9,5%, în scădere comparativ cu nivelul de 10,1% anticipat anterior, a declarat senior economistul băncii Nicolaie Chidesciuc. citeşte tot
-
Un text notat pe mâna lui Sarah Palin în cursul unei dezbateri generează speculaţii - VIDEO
Externe astăzi, 16:10
Un text notat în palma stângă a lui Sarah Palin în cursul unei dezbateri a generat, luni, speculaţii la Washington, care s-a amuzat să o vadă pe fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite având reale dificultăţi în a reţine termeni precum "energie" sau "impozite". citeşte tot
-
MAE salută "cu deosebită satisfacţie" aprobarea de către PE a noii Comisii Europene
Politic astăzi, 16:05
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută "cu deosebită satisfacţie" aprobarea de către Parlamentul European, cu o largă majoritate, a colegiului Comisiei Europene pentru următorul mandat. citeşte tot











sa moara *****!!?? ai trecut si tu prin cabina marinarului sau te-a tinut draga stolo???
ce sa mai adaug si eu? subscriu la ce spun unii (rap, cetatean cu drept de vot, lehamite), in plus ii propun doamnei sa se mute la sarkoszy. acolo este cam cum vrea ea. noi nu vream asa ceva in romania, cred ca e mai bine cum e in germania, nu cum e in franta.
modificarea constitutiei este intradevar o tema actuala, insa opinia d-nei turcan despre "seful statului ca factor principal al puterii executive" este excesiva, depaseste chiar si viziunea comisiei care a formulat propunerile de modificare. -- problema nu se poate aborda in termenii de "factor prncipal" si "factor secundar" intr-o relatie de complementaritate si echilibru constitutional. -- dar nu trebuie sa ne alarmam,vor mai fi multe pareri,iar in final revizuirea constitutiei se adopta cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere parlamentare sau trei patrimi in sedinta reunita,dupa care se supune votului popular prin referendum.