Tusk: Criza migraţiei, cu care ne confruntăm acum, testează UE până la limită

Criza migraţiei testează "până la limită" Uniunea Europeană, iar cel mai important aspect al abordării acestei probleme este protecţia graniţelor externe ale UE, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, luni, la Bucureşti.

916 afișări
Imaginea articolului Tusk: Criza migraţiei, cu care ne confruntăm acum, testează UE până la limită

Tusk: Criza migraţiei, cu care ne confruntăm acum, testează UE până la limită

"Criza migraţiei, cu care ne confruntăm acum, ne testează uniunea până la limită. În această săptămână, îmi doresc ca liderii să se angajeze într-o discuţie sinceră cu privire la locul unde ne aflăm pe toate elementele de strategie. Cea mai importantă este protecţia frontierelor noastre externe, pentru a controla afluxul de migranţi. Similar, trebuie să accelerăm revenirea migranţilor din motive economice", a spus Tusk, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, Donald Tusk a spus că asistenţa umanitară la adresa vecinilor Siriei trebuie crescută şi că trebuie asigurată funcţionalitatea acordului UE-Turcia pe aceasă temă.

"Trebuie să creştem asistenţa umanitară la adresa ţărilor vecine Siriei, trebuie să ne asigurăm că acordul nostru cu Turcia funcţionează şi duce la o scădere semnificativă a numărului de sosiri, ceva ce încă aşteptăm să se întâmple. Trebuie să ne ocupăm urgent de situaţia umanitară a migranţilor din Grecia şi a celor de pe ruta Balcanilor de Vest. Prin urmare, mă tem că avem foarte mult de lucru", a declarat Tusk.

Preşedintele Iohannis a subliniat că România doreşte să se implice activ în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea crizei şi că accentul trebuie pus pe implementarea deciziilor deja luate.

"Am subliniat, în acest context, că România doreşte să contribuie în mod constructiv la găsirea de soluţii pentru această criză. Ne menţinem poziţia potrivit căreia trebuie abordate cauzele profunde şi nu doar combătute efectele. Accentul trebuie pus pe implementarea deciziilor deja luate la nivel european pentru combaterea migraţiei ilegale, pe protejarea eficientă a graniţelor externe ale Uniunii Europene, dar şi pe cooperarea cu statele de origine şi de tranzit", a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis şi-a exprimat speranţa, în timpul discuţiilor cu Tusk, că statele membre vor depune toate eforturile necesare pentru păstrarea spaţiului Schengen.

"În ciuda contextului actual, care a determinat anumite state membre să reintroducă controalele la graniţele interne Schengen, sperăm că acestea vor fi temporare şi excepţionale, astfel încât să nu fie afectată libertatea de mişcare în interiorul Uniunii Europene", a mai spus preşedintele Klaus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici