TVR vrea să organizeze cel puţin două confruntări cu Băsescu şi Geoană
Televiziunea Publică a trimis, marţi, staff-urilor de campanie ale candidaţilor rămaşi în cursa pentru alegerile prezidenţiale invitaţia ca Traian Băsescu şi Mircea Geoană să participe la cel puţin două confruntări în studiourile TVR, informează Societatea Română de Televiziune (SRTv).
Dezbaterile, propuse de TVR pentru 30 noiembrie sau 1 decembrie şi pentru 4 decembrie, se vor organiza cu respectarea prevederilor legale în vigoare, potrivit comunicatului SRTv.
"Iniţiativa SRTv vine ca urmare a interesului manifestat de public pentru organizarea de confruntări directe între candidaţi şi din dorinţa de a sprijini o prezenţă la vot cât mai mare la alegerile prezidenţiale", precizează Televiziunea Română.
Traian Băsescu a declarat, marţi, că va răspunde invitaţiei TVR de a participa la două dezbateri cu contracandidatul său, Mircea Geoană, afirmând că este "deschis participării zilnice pe câte o temă".
"Credeţi că sunt suficiente? Eu cred că ar trebui minim 3-4 dezbateri. Am putea avea în fiecare zi câte una", a spus Băsescu, întrebat dacă este de acord cu dezbaterile TVR.
Băsescu a subliniat că este deschis participării zilnice la dezbateri pe câte o temă.
Traian Băsescu a obţinut 32,42% din voturile valabil exprimate, iar Mircea Geoană a obţinut 31,17%, conform rezultatelor parţiale anunţate, marţi, de BEC, după centralizarea a 99,92% din procesele verbale.
Turul al doilea al alegerilor pentru desemnarea preşedintelui României va avea loc pe 6 decembrie.
-
TVR stopează remuneraţia pentru toţi colaboratorii care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă. Mircea Marian, Ioana Lupea şi Andreea Pora, afectaţi de decizie
Cultură-Media astăzi, 13:40
Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu. citeşte tot
-
Jocurile Olimpice de la Londra, ameninţate cu "un război de intensitate scăzută". Grupare anarhistă: Nu vrem turişti bogaţi, vrem război civil
Externe astăzi, 13:21
O grupare anarhistă italiană, Federaţia Anarhistă Italiană (FAI), care a revendicat anterior sabotarea unor cabluri de semnal feroviar din Marea Britanie, ameninţă cu "un război de intensitate scăzută" împotriva Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra, relatează Daily Mail în ediţia electronică. citeşte tot





Tot sistemul ticalosit impotriva lui Basescu: mogulii, la care se adauga naivii, masa de oameni usor manevrabila care se uita numai la emisiunile imbecile ale slugilor de tipul Gadea, Mircea Badea, Ciutacu, Ursu etc.. duduilor de la Realitatea si Antena cu Fabrica, Ora de foc s.a.m.d. Jalnic!
Trebuie sa fii rau intentionat, platit, sau *, ca sa nu vezi ca aceasta alianta contra lui Basescu contine toti ticalosii din ultimii 20 de ani ! Cita lasitate ! In vazul lumii s-au strins si il lovesc pe Basescu in cel mai josnic mod !
Cel care e singur, nu poate fi mafiot, ca mafiotii sunt mereu in grup !
Boilor Care votati Geoana, va bateti joc de tara voastra, si de copiii vostri.
Basescu cel putin a facut ceva pentru tara , dar ceilalti ce au facut?
Ce ? Nu vedeti ca vor CIOLANUL?
Geonisti *. N-aveti nevoie de pastile ca sa va ia greatza daca nu sunteti obisnuiti deja cu pozitia si mirosul? PSD-PNL- UDMR (la comanda miliardarilor mafioti GRIVCO), impart deja cadavrul Romaniei pe ministere. E un pact tip Ribbentrop-Molotov in care sasul Johannis si ungurul Hunor au si ei "halca" lor.ASTFEL SE VA LEGALIZA PRIMUL STAT MAFIOT DIN UNIUNEA EUROPEANA ! Pentru votacii MAFIEI TRANSPARTINICE: Noapte Buna si Vesnica, la fel ca in capul vostru ! Eu am evadat la timp!