Udrea candidează ca independent: Maxim ce aş intenţiona - un loc, poate preşedinte, la Comisia SRI. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu şi, din acest moment, drumurile noastre se despart

Deputatul Elena Udrea a anunţat miercuri pe treptele instanţei supreme că va candida ca independent la alegeri, motivând că ''e nevoie de cineva care să apere drepturile cetăţenilor'' şi adăugând că vrea să devină preşedinte al Comisiei SRI şi că drumurile ei se despart de Traian Băsescu.

3395 afișări
Imaginea articolului Udrea candidează ca independent: Maxim ce aş intenţiona - un loc, poate preşedinte, la Comisia SRI. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu şi, din acest moment, drumurile noastre se despart

Udrea candidează ca independent: Maxim ce aş intenţiona - un loc, poate preşedinte, la Comisia SRI. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu şi, din acest moment, drumurile noastre se despart (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

"Voi candida ca independent la alegerile din decembrie. Clasa politică reprezintă societatea, e votată de oameni. Sistemul e format din oameni care nu apar în faţă, e nevoie de cineva care să apere drepturile cetăţenilor. Faptul că se acuză oameni politici şi de afaceri, care acaparează cu totul spaţiul public zi de zi, nu vedem decât cum sunt plimbaţi pe la DNA diverse personalităţi, asta nu înseamnă că se petrece ceva bun în ţara asta. (...) Maxim ce aş intenţiona să obţin ar fi un loc în Comisia de Control SRI, poate chiar cea de preşedinte'', a anunţat ea la ieşirea de la Înalta Curte.

Ea a precizat că nu vrea să facă rău PMP şi că nu s-a consultat cu Băsescu.

''Nu vreau să fac rău Partidului Mişcarea Populară, să afectez în vreun fel competiţia electorală în care partidul intră, am ales să candidez indepenedent, voi prezenta zilele următoare propunerile legislative pe care le voi susţine. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu şi, din acest moment, drumurile noastre se despart", a adăugat Udrea.

Ea declarase în septembrie că nu mai doreşte să candideze, ci să înfiinţeze un Institut al Fericirii, unde să ajute în mod gratuit oamenii să îşi rezolve problemele cu ajutorul religiei.

"În acest moment, nu îmi doresc să mai candidez, îmi doresc să fac acest proiect în care cred foarte mult şi cred că pot să fac mai mult pentru oameni şi pentru ţară. Teoria mea este că ne merge atât de rău pentru că oamenii sunt foarte înrăiţi şi cred că pot face mai mult pentru oameni prin proiectul acesta cu caracter religios", spusese Udrea pentru MEDIAFAX.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici