Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Lansarea odată cu Ponta, o glumă

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că îşi va lansa candidatura la prezidenţiale pe 28 septembrie, la Sala Palatului, ea arătând că a glumit atunci când a spus că se va lansa în aceeaşi zi cu premierul Victor Ponta.

434 afișări
Imaginea articolului Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Lansarea odată cu Ponta, o glumă

Udrea: Îmi lansez candidatura pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Lansarea odată cu Ponta, o glumă (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Lansarea va fi pe 28 septembrie, la Sala Palatului. Nu o mai facem (în aceeaşi zi cu Victor Ponta, n.r.), a fost o glumă. Şi aşa evenimentul domnului Ponta va fi iarăşi unul tip... Eurovision a fost, acum nu ştiu ce o să vedem, sub ce formă, probabil va fi transmis şi în China. Deci nu vrem să ne confunde cineva cu cei care îi ţin isonul domnului Ponta", a precizat Udrea.

Ea a mai spus că PMP a strâns peste 200.000 de semnături de susţinere a candidaturii sale la prezidenţiale, acestea fiind adunate în stradă şi nu la corturi. "Am refuzat să punem corturile, pentru că am văzut că nimeni nu intră în coturile domnului Victor Ponta, a celor de la ACL. Noi am strâns în stradă, am depăşit 200.000, însă nu o să facem două milioane, ca PSD", a spus Udrea.

Ea a menţionat că PMP va cere, în acest sens, verificarea listelor cu semnături de susţinere a candidaturilor. "Am văzut că circulă pe internet tot felul de partide care copiază listele de la europarlamentare. O să cerem verificarea listelor de semnături pentru că, după cum aţi văzut, la corturi nu e nimeni să semneze. Să anunţi două milioane ... doar dacă ai copiat bazele de date de pe undeva. Cerem verificarea pentru a vedea dacă sunt corecte. Ne-am obişnuit cu cei de la PSD că dezgroapă morţii", a spus Udrea.

Ea a precizat, pe de altă parte, răspunzând unei întrebări, că preşedintele Traian Băsescu nu a semnat încă pentru susţinerea candidaturii sale. "O să verific. Cred că nu a semnat pentru că dacă ar fi semnat aş fi ştiut, presupun că mi-ar fi spus cineva. Până la finalul campaniei de strângere de semnături cred că va semna şi domnul preşedinte", a mai spus Udrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici