UNPR: Geoană este responsabil de aruncarea ţării în criză. Iliescu a avut dreptate când l-a poreclit

UNPR afirmă, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX, că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu are "dreptul moral" de a vorbi despre stânga românească, pentru că a dus PSD "la periferia" politicii şi a aruncat ţara în criză.

UNPR: Geoană este responsabil de aruncarea ţării în criză, Iliescu a avut dreptate când l-a poreclit (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

UNPR arată, în comunicatul citat, că Geoană "nu se poate abţine" de la emiterea unor declaraţii politice ridicole, după "premierea cu 25.000 de euro a românilor întorşi din străinătate, trimiterea de cosmonauţi pe lună şi instalarea de GPS-uri pe tractoare".

"Îi amintim fostului preşedinte al PSD că nu are dreptul moral de a vorbi despre stânga românească, în condiţiile în care Mircea Geoană, alături de complicii săi, este direct responsabil de prăduirea bugetului de stat şi de aruncarea României într-o criză economică fără precedent", afirmă UNPR.

Comunicatul citat apreciază că "bărbatul de stat" Geoană a distrus PSD, ducându-l la "periferia politicii", a dus "în derizoriu" stânga românească şi a alimentat o criză economică şi socială profundă.

"În aceste condiţii, considerăm că mediul politic, dar mai ales opinia publică, s-ar putea lipsi de «viziunile» şi opiniile politice ale fostului preşedinte PSD. «Locotenetul lui Cătălin Voicu», Mircea Geoană, a demonstrat în mai multe rânduri că nu are capacitatea de a înţelege contextul politic, social sau economic în care se află România", mai afirmă UNPR.

În comunicatul Uniunii se mai arată că Geoană s-a lansat în "declaraţii sforăitoare şi atacuri ridicole" la adresa UNPR.

"Concluzia, fără echivoc, în urma ultimelor declaraţii, este că Ion Iliescu a avut dreptate în 2005, când l-a descris exact pe Mircea Geoană, prin porecla pe care i-a atribuit-o, iar preşedintele Senatului face eforturi considerabile să nu îl contrazică", mai afirmă UNPR.

Geoană a declarat, miercuri, că decizia Guvernului de a nu diminua actualul nivel al pensiei minime garantate nu schimbă pe fond soluţia adoptată pentru reducerea cheltuielilor bugetare, care va provoca şi mai multă sărăcie.

Geoană a declarat, joi, la Craiova, că pledează pentru menţinerea unei "relaţii strategice" cu PNL, care să asigure în perspectiva alegerilor parlamentare o majoritate de peste 50 la sută.

De asemenea, el a afirmat recent că dacă lucrurile nu vor fi schimbate structural, România riscă să capete un statut de colonie.



comentează şi tu Momentan sunt 51 comentarii
Taguri:
GEOANĂ ,
UNPR ,
COMENTARII
  • scurtu 30 mai 2010

    Prostanacul si-a luat-o in freza. Iliescu se razbuna acum. Asa cum a invatat la kgb smile

  • saracul.. 29 mai 2010

    Fotografia asta a lui Geonica, cred ca spune totul despre el ca si om politic..Dar mi-ar placea sa-l mai vat topaind..a foat tare simpatic saracul..oricum..a dus tara asta de rapa ce sa mai..

  • ionica 29 mai 2010

    Geoana saracul…e varza..mi-e mila de el..fara functie este neica nimeni de fapt…nici macar penibil numai poate fi..a avut drepatete Iliescu cand l-a poreclit..iar Po(a)nta..e un banc sec

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa