Urban: Dată fiind decizia CC în cazul Cernea, alegerile din Colegiul 19 ar trebui amânate
Senatorul PDL Iulian Urban, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Senat, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că dată fiind decizia Curţii Constituţionale în cazul Remus Cernea, data alegerilor din Colegiul 19 ar trebui prelungită, pentru ca acesta să aibă timp pentru campanie.
Urban: Dată fiind decizia CC în cazul Cernea, alegerile din Colegiul 19 ar trebui amânate (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Urban a arătat că, din punctul său de vedere, odată ce Curtea Constituţională a dat acest verdict, prin care independenţii pot candida la alegerile parţiale, iar Remus Cernea apucase să se înscrie în cursa electorală, în mod normal ar trebui să se adopte o nouă dată pentru alegerile din Colegiul 19, pentru ca acesta să aibă timp de campanie electorală şi să recupereze handicapul faţă de ceilalţi candidaţi.
"Dacă nu se va face acest lucru, mai ales în lumina deciziei CC, Remus Cernea va putea să ceară instanţei de judecată suspendarea datei alegerilor şi, dacă nu găseşte înţelegere pe plan naţional, se poate duce la CEDO", a mai spus senatorul PDL.
El a arătat că dacă prin decizia Curţii mai mult s-au complicat lucrurile, pentru că acum alegerile din Colegiul 19 ar trebui să fie întârziate cu două trei săptămâni pentru a-i permite şi acestui candidat să se alinieze la cursa electorală.
Despre decizia CC, care a admis excepţia de neconstituţionalite ridicată de Remus Cernea cu privire la prevederi ale Legii privind alegerea deputaţilor şi senatorilor, excepţie ce fusese respinsă în ianuarie de aceeaşi Curte, Urban a spus că aceasta este o instituţie care ar trebui să îşi respecte propria jurisprudenţă.
"Din păcate, decizia în cazul Remus Cernea este fix ca aceea dată în cazul ANI, pentru că, după ce anterior spusese că legea este în regulă, acum spune invers", a arătat Urban, apreciind că în cazul lui Remus Cernea consideră salutară decizia Curţii Constituţionale.
"CCR trebuie să interpreteze dispoziţiile Constituţiei. În cazul lui Cernea, aceste dispoziţii nu s-au modificat faţă de astă toamnă, iar asta denotă că în mod evident abia acum Curtea a reparat greşeala pe care a făcut-o în toamnă. Curtea ar trebui să fie lăsată să îşi modifice jurispridenţa numai în contextul în care se modifică Constituţia", a mai spus Iulian Urban, precizând că aceste modificări de jurisprudenţă ale Curţii sunt în neregulă din punct de vedere logic, ţinând cont că legea fundamentală nu s-a schimbat.
Potrivit acestuia, dacă CC spune odată într-un fel şi apoi ia o altă decizie, riscă să bulverseze ordinea constituţională şi să îi facă pe constituţionabili să nu mai înţeleagă ce se întâmplă.
Independenţii pot candida la alegerile parţiale, ca urmare a deciziei de marţi a Curţii Constituţionale, care a admis excepţia de neconstituţionalite ridicată de Remus Cernea cu privire la prevederi ale Legii privind alegerea deputaţilor şi senatorilor, excepţie ce fusese respinsă în ianuarie de CC.
-
COD PORTOCALIU DE PLOI pentru 12 judeţe. COD GALBEN de ploi pentru Bucureşti şi alte 14 judeţe
Social astăzi, 11:17
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru 12 judeţe din ţară, valabilă începând de luni de la ora 17:00 până marţi la ora 12:00. De asemenea, de luni de la ora 11:00 până marţi la ora 16:00, meteorologii au emis cod galben de ploi pentru Bucureşti şi alte 14 judeţe din ţară. citeşte tot
-
COD GALBEN de inundaţii pe râurile din estul, sudul şi centrul ţării, până marţi după-amiază
Social astăzi, 11:08
Hidrologii au emis cod galben de inundaţii în mai multe judeţe din estul, sudul şi centru ţării, pe Jiul mijlociu şi inferior, Olt, afluenţii Argeşului, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi Dobrogea, până marţi după-amiază. citeşte tot





Decizia este corecta. Ar fi trebuit sa se sesizeze din oficiu (cum au facut la ANI) si cu privire la articolele care interzic independentilor sa participe la redistribuire. 86% dintre parlamentarri au intrat pe liste de partid, prin redistribuire. Nu a intrat niciun independent. Gasca lui Oprea nu este de independenti, ci de indivizi care au intrat pe liste de partid si care trebuiau sa paraseasca parlamentul atunci cand au plecat din partidele lor. Ar fi cazul sa sparga clanurile numite partide
Dl Cernea doar prin candidatura sa a aratat un lucru alarmant ,adica in romania conform constitutiei orice cetatean cu drept de vot poate candida ptr un mandat in parlament ,in fapt conform legii nu ai dreptul doar daca esti un membru de partid .Adica eu cetateanul trebuie sa ling dosul unui presedinte de partid ca sa pot candida.SA MAI SPUNA CINEVA CA ESTE EGALITATE IN FATA LEGII ,normal ca este coruptie in tara asta!!!!!!!