Vâlcu: Gutău rămâne în PDL până la finalizarea căilor de atac în instanţă
Deputatul de Vâlcea Samoil Vâlcu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită, nu a fost exclus din partid şi va activa în PDL până la finalizatea tuturor căilor de atac în instanţă.
Vâlcu: Gutău rămâne în PDL până la finalizarea căilor de atac în instanţă (Imagine: Alex Moise/Mediafax Foto)
"Din câte ştim, avocaţii lui lucrează la nişte căi de atac. În momentul în care se epuizează toate aceste căi, atunci se va lua o decizie în cazul lui Gutău", a spus deputatul PDL, care a precizat că în cadrul reuniunii de la Poiana Braşov nu a fost discutat acest subiect.
Declaraţiile lui Samoil Vâlcu vin în contradicţie cu cele ale senatorului PDL Dorel Jurcan, care declarase, în urmă cu câteva zile, pentru MEDIAFAX, că la reuniunea de la Poiana Braşov va fi luată în discuţie excluderea din partid a primarului din Râmnicu Vâlcea, în urma condamnării definitive a acestuia la trei ani şi jumătate de închisoare.
În plus, preşedintele PDL, Emil Boc, declara, miercuri seară, că primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, va fi exclus din partid, în baza statutului care stabileşte că orice persoană condamnată trebuie exclusă din formaţiune.
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le va fi scăzută perioada arestului preventiv.
Judecătorii l-au condamnat pe Mircia Gutău la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Nicolae Dicu, acuzat de complicate la luare de mită.
Decizia este definitivă şi irevocabilă.
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





in cazul in care acest domn Gutau va fi gasit vinovat, PDLul ar face bine sa se tina de cuvant si sa il excluda din partid. Ar da multora o lectie de moralitate.
PDLul nu cred ca se va dezice. Probabil ca este o solutie temporara, pana la aflarea verdictului final.
Pai unde e prevederea aia din statulul PD-L care prevede excluderea obligatorie a oricarui infractor? Se pare ca se sterg la * cu ea, e pe post de hartie igienica acum.