Vicepreşedinte PNL Alba: Deputatul Călin Potor va fi exclus din PNL pentru că a votat Guvernul

Vicepreşedintele PNL Alba Florin Roman a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că deputatul Călin Potor, care a anunţat că va vota Guvernul Ponta, va fi exclus din partid, întrucât "momentul este foarte bun pentru a scăpa de fripturişti şi traseişti".

209 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedinte PNL Alba: Deputatul Călin Potor va fi exclus din PNL pentru că a votat Guvernul

Călin Potor

Vicepreşedintele PNL Alba Florin Roman, care este şi preşedintele PNL Alba Iulia, a declarat că Potor reprezintă "o pierdere calculată", iar după declaraţiile potrivit cărora va vota pentru noul Guvern Ponta, acesta va fi exclus din partid.

"E o pierdere calculată. După ce a fost impus peste voinţa organizaţiei judeţene şi locale ca şi candidat pentru Camera Deputaţilor, nu a mai dat pe la partid. A pierdut bătălia pentru şefia PNL Alba Iulia şi de atunci Călin Potor a intrat în adormire. Îl dăm cu drag celor de la PSD şi vă spun că pentru noi nu este decât un moment foarte bun de a scăpa de fripturişti şi traseişti", a afirmat Roman.

Întrebat dacă Potor va fi sancţionat de PNL în situaţia în care nu îşi va da demisia, Roman a răspuns că va fi exclus din partid.

"Categoric va fi exclus din partid după votul şi declaraţiile făcute astăzi (marţi - n.d.)", a afirmat Florin Roman.

Deputatul PNL de Alba Călin Potor declara, marţi, corespondentului MEDIAFAX că va vota în Parlament noul Guvern Ponta şi ia în calcul varianta plecării din partid la PSD, deoarece doreşte să fie duse mai departe promisiunile USL făcute în campania electorală.

Potor spunea că, în cadrul Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, din care face parte, a votat pentru învestirea lui Nicolae Bănicioiu ca ministru al Sănătăţii, iar în plenul Parlamentului va vota pentru noul Guvern Ponta.

"În comisie am votat pentru ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu. În plen o să votez pentru Guvernul Ponta. Nu am votat încă, sunt discuţiile dinaintea votului final. Voi vota cu Guvernul Ponta, este un lucru cu care eu am fost de acord de la bun început, de când am făcut USL, că voi sprijini ca premier al României pe Victor Ponta şi ca preşedinte al românilor pe Crin Antonescu. Sunt lucrurile la care eu încă mai ţin, chiar dacă USL este, din păcate, doar o amintire", afirma Potor.

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze din PNL şi să se înscrie într-un alt partid, Potor a spus că nu exclude "varianta de a pleca la PSD".

"Este şi aceasta una din variantele pe care le am. Pe mine m-au votat în Alba Iulia nu doar cei de la PNL, m-au votat şi cei de la PSD şi cei care votează în mod tradiţional cu PDL, altfel nu aş fi obţinut 52 la sută. Drept urmare, gândul meu este de a duce mai departe promisiunile pe care USL le-a făcut în campania electorală şi pe care Guvernul Ponta şi partidele care îl susţin la guvernare vor să le ducă mai departe şi să le înfăptuiască. Probabil că dacă voi face un pas şi voi pleca spre un alt partid, cele mai mari şanse sunt de a mă îndrepta spre PSD", spunea Potor.

Călin Potor este la al doilea mandat de deputat şi reprezintă Colegiul Alba Iulia. El a candidat şi la alegerile locale din 2012 pentru Primăria Alba Iulia, însă a fost învins de actualul primar Mircea Hava.

Călin Potor este membru PNL din 2011, când a venit de la PDL, partid din care şi-a dat demisia în 2010, pe când era preşedintele organizaţiei PDL Alba Iulia. Potor se înscrisese în PD în 1995.

Călin Potor este de profesie medic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici