Vicepreşedintele ALDE îi cere demisia lui Tăriceanu: Ar fi binevenită

Vicepreşedinte ALDE Andrei Gerea a declarat joi, la Cotroceni, că demisia lui Tăriceanu de la vârful partidului ar fi binevenită. El a adăugat că liderul ALDE a pierdut sprijinul multor membrii cu vechime in partid.

3436 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele ALDE îi cere demisia lui Tăriceanu: Ar fi binevenită

Vicepreşedintele ALDE îi cere demisia lui Tăriceanu: Ar fi binevenită

„Eu cred că , în primul rând, o demisie din parte domniei sale ar fi binevenită”, a declarat la Digi24, Andrei Gerea.

Vicepreşedintele ALDE subliniează că Tăriceanu a pierdut încrederea printre membrii partidului, care boicotează prin absenţă.

„Când îţi pierzi sprijinul grupului parlamentar, pierzi sprijinul multor oameni vechi, din absenţă oamenii încă se codesc să spună în faţă. Există un anumit respect, îl înţeleg. Am încercat cu toţii să ţinem lucrurile sub preş, cât am putut de mult, dar prin absenţa ei vorbesc, practic. Şi spun „domne, eu mi-am pierdut încrederea, nu merge aşa, nu sunt de acord cu politică pe care o ducem”, a completat Gerea.

Acesta a precizat că la şedinţa ALDE, care a avut loc joi dimineaţă, mai mulţi membri ai partidului nu s-au prezentat, fiind „un mesaj limpede” de boicot.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
gerea,
alde,
demisie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici