Victor Ponta, noul secretar general al Guvernului: Guvernul nu e supermarket să îl închizi. Aici nu se stinge lumina/ Premierul a vorbit cu şeful statului înainte să trimită propunerile pentru interimat

Victor Ponta, noul şef al Secretariatului General al Guvernului, a declarat că premierul Sorin Grindeanu i-a propus în cursul zilei de joi să meargă în echipa sa şi susţine că a acceptat pentru că Executivul nu este un supermarket ”pe care să îl închizi”.

6808 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta, noul secretar general al Guvernului: Guvernul nu e supermarket să îl închizi. Aici nu se stinge lumina/ Premierul a vorbit cu şeful statului înainte să trimită propunerile pentru interimat

Victor Ponta: Guvernul nu e supermarket să îl închizi. Aici nu se stinge lumina

”În ultimele trei zile (n.r.: Grindeanu) a trecut un test mafiot, ameninţări personale, dezvăluiri, tentative de mituire cu funcţii. Faptul că a trecut acest test a fost motivul pentru care am acceptat”, a spus, vineri seara, Victor Ponta, care a recunoscut că a fost chemat în echipa lui Sorin Grindeanu cu o zi înainte.

”Guvernul nu e unui partid, ci al României, nu se poate închide ca un supermarket, trebuie să funcţioneze. Premierul va face acest lucru şi îl voi sprijini. Din calitatea pe care o voi ocupa, probabil, temporar”, a mai declarat Ponta.

Acesta spune că perioada poate să fie lungă, dacă moţiunea de cenzură va pica în Parlament.

În caz contrar, ”dacă moţiunea de cenzură trece, atunci până la numirea unui nou premier, domnul Grindeanu trebuie să asigure funcţionarea Guvernului. Nu poţi să închizi Guvernul la dorinţa domnului Dragnea”.

Ponta: Premierul a vorbit cu şeful statului înainte să trimită propunerile pentru interimat

Victor Ponta, noul şef al Secretariatului General al Guvernului, a declarat că premierul Sorin Grindeanu a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis înainte de a trimite propunerile pentru asigurarea interimatului pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Internelor.

”Premierul a discutat cu preşedintele. Nu trimiţi propuneri înainte să îl întrebi. E o chestiune nu numai de politeţe, ci de funcţionalitate. Înainte e normal că îl întreabă”, a declarat Victor Ponta.

Premierul Sorin Grindeanu a trimis către Administraţia Prezidenţială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne şi de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Tototdată, au fost trimise şi propunerile de numire, ca interimari, a lui Augustin Jianu în funcţia de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi a premierului Sorin Grindeanu în funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

Ponta: Înţeleg că PSD îşi exclude în două zile consecutive cei doi premieri

Secretarul General al Guvernului, Victor Ponta, a declarat, vineri seara, într-o primă declaraţie de presă în această calitate, că, dacă va fi dat afară din partid, atunci PSD exclude în două zile consecutive cei doi premieri la solicitarea lui Liviu Dragnea - ”venit de la Partidul Democrat”.

”Sub conducerea domnului Dragnea şi la solicitarea domnului Dragnea, venit din Partidul Democrat, înţeleg că îşi exclude în două zile consecutive cei doi premieri, că pe domnul Năstase nu l-au mai reprimit. Eu cunosc foarte mulţi oameni care au votat PSD, care s-au luptat pentru PSD şi nu aş vrea să fiu în locul lor acum, în situaţia în care Dragnea a decis să excludă din partid pe cei doi prim-miniştri”, a declarat Victor Ponta.

PSD a decis în şedinţa Comitetului Executiv Naţional că orice membru al partidului care acceptă să facă parte dintr-un guvern care nu este susţinut de PSD, să fie exclus.

Ponta a mai spus că Sorin Grindeanu este încă membru al PSD.

”Mâine înţeleg că merge în organizaţuia sa - şi bine face - nu poate să-i ia acest lucru această calitate nici măcar domnul Dragnea, venit de la PD”, a continuat Ponta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici