Videanu: Bilanţul Guvernului Ponta la o lună de la instalare e unul negru, al erorilor, al bâlbelor

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, miercuri, că bilanţul Guvernului Ponta la o lună de la instalare este "negru, al erorilor, al bâlbelor şi al abuzurilor", realizările sunt zero, iar PDL vine cu propuneri de măsuri şi consideră necesară o dezbatere publică pe această temă.

337 afișări
Imaginea articolului Videanu: Bilanţul Guvernului Ponta la o lună de la instalare e unul negru, al erorilor, al bâlbelor

Adriean Videanu (Imagine: Andreea Blanatui/Mediafax Foto)

"Este un bilanţ din păcate negru, al erorilor, al bâlbelor şi al abuzurilor la o lună de guvernare Victor Ponta", a afirmat, la o conferinţă de presă, Adriean Videanu, arătând că efectul este devalorizarea accentuată a leului.

Videanu a precizat că a analizat 22 de măsuri economice, cinci măsuri sociale şi 12 politice promise de USL şi Guvernul Ponta, arătând că realizările sunt zero.

El a spus că Victor Ponta "a dezlănţuit şi o ploaie de taxe şi impozite", pe care le-a anunţat fără coerenţă şi studii economice şi care bulversează mediul de afaceri.

Adriean Videanu a adăugat că măsurile propuse de Guvernul Ponta se referă la reducerea TVA la produsele agricole, CAS redus pentru angajatori, salariul minim de 850 de lei, program de reducere a numărului de taxe, suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, taxa pe fast-food, un milion de locuri de muncă, creştere economică de 4% şi toate aceste măsuri au fost amânate.

"Dacă s-ar fi aplicat toate aceste măsuri, ar fi avut un impact asupra bugetului consolidat pe venituri de aproximativ 3,8 puncte procentuale, dar nu şi-ar atinge nici măcar efectul stimulării locurilor de muncă", a spus Videanu.

El a arătat că, în concluzie, nu s-a luat nicio măsură pentru stimularea economiei reale şi totul se amână. Potrivit lui Videanu, prim-ministrul doreşte să-şi ascundă incompetenţa şi joacă rolul unui "mister de România" mergând în turneu electoral.

"În spatele întregului potenţial de incompetenţă şi dorind să ascundă acest lucru, domnul Victor Ponta face un turneu electoral, joacă rolul de mister de România, apare la televizor", a adăugat Adriean Videanu.

El a spus că PDL vine cu propuneri de măsuri cum ar fi reîntregirea salariilor bugetarilor, reducerea contribuţiei sociale concomitent cu creşterea salariului minim şi reducerea numărului de taxe şi impozite, precum şi menţinerea cotei unice.

"Credem că o dezbatere a tuturor formaţiunilor politice din Parlament pe site-urile de politici publice va duce la consolidarea imaginii României ca o ţară stabilă", a mai spus Videanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici