Video Viorel Cataramă, propus pentru excludere din PNL | Cataramă: Decizia lui Orban este de sfera penală pentru că anunţasem intenţia de a candida în partid/ Orban: Am aplicat statutul

Liderii liberali discută, luni, propunerea de excludere din partid a prim-vicepreşerdintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă, potrivit unor surse liberale motivul invocat fiind criticile acestuia la adresa preşedintelui formaţiunii, Ludovic Orban.

4927 afișări

Decizia de excludere din PNL a lui Viorel Cataramă, care urmează să fie validată de membrii Biroului Permanent Naţional, va fi luată în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Conducere al partidului, care va fi convocată în perioada următoare.

Potrivit unor surse din PNL, propunerea a fost făcută de liderul formaţiunii, Ludovic Orban.

Viorel Cataramă l-a criticat pe Ludovic Orban în repetate rânduri pe motiv că acesta nu a mers cu o propunere de premier la consultările din iarnă şi nu s-a consultat cu partidul atunci când a luat decizii importante.

Cataramă, după propunerea lui Orban de excludere: Cred că este un gest de disperare şi de prostie

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte al PNL Sector 2, cataloghează decizia lui Ludovic Orban de a-l exclude din partid drept un gest "de disperare şi de prostie", susţinând că preşedintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul. 

"O asemenea propunere trebuie să vină din partea filialei din care fac parte. Hotărârea este ilegală şi nulă. Articolul 32 din statut prevede că vor fi anunţaţi, cei vizaţi, cu cel puţin 3 zile înainte de data întrunirii organismului şi sunt prevăzute termenele ca termene de decădere. Deci nu îmi fac probleme", a declarat Viorel Catarmă, pentru MEDIAFAX.

Acesta mai spune că nu îşi face probleme că excluderea va intra în vigoare. "Este un exerciţiu public în care Ludovic Orban a vrut, mai degrabă, să îşi verifice susţinerea din Biroul Executiv al PNL. Cred că este un gest de disperare şi de prostie", a mai spus Cataramă.

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte al PNL Sector 2, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că decizia lui Ludovic Orban de a propune excluderea sa este de sfera penală, deoarece şi-a anunţat influenţa pentru a înlătura un posibil contracandidat.

"Am fost contactat de mai mulţi avocaţi care mi-au spus că gestul de azi al preşedintelui PNL intră sub incidenţa legii penale pentru că eu mi-am anunţat intenţia de a candida. Orban şi-a folosit influenţa ca să mă elimine din partid înainte de o eventuală candidatură a mea. Ce a făcut este de penal", a declarat Viorel Cataramă.

Ludovic Orban a propus, luni, excluderea din PNL a lui Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată doar în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Conducere al partidului.

Prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îşi va depune candidatura în cazul unui congres extraordinar în partid şi îi reproşează actualului lider Ludovic Orban că a luat mai multe măsuri care au afectat în mod negativ partidul.

"În prezent, dintre toţi, sunt singurul lider care este perceput de opinia publică şi de presă ca fiind un lider liberal autentic. Mesajul meu este unul clar liberal de dreapta. Am capacitatea de a negocia şi am demonstrat acest lucru în trecut. Am o experienţă care îmi permite să duc partidul la 40 procente la alegerile parlamentare viitoare. Sunt om de afaceri, provin din sectorul privat şi ştiu problemele cu care se confruntă România şi am soluţii clare pentru rezolvarea lor", a declarat Viorel Catarmă, prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, pentru MEDIAFAX.

Orban, despre propunerea de excludere a lui Cataramă din PNL: Am aplicat statutul

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referitor la propunerea de excludere a prim-vicepreşerdintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.

"S-a votat. Am aplicat statutul. Cine are de exprimat puncte de vedere, are cadrul partidului la dispoziţie, eu am permis, ba chiar am încurajat exprimarea de puncte de vedere de către colegii mei în interiorul partidului. Cine vorbeşte în afara partidului, cine nu respetă deciziile partidului, cine se duce şi transmite informaţii negative despre PNL în mass-media, voi aplica prevederile statuale", a afirmat Ludovic Orban, după Biroul Executiv al PNL.

Ludovic Orban a propus, luni, excluderea din PNL a lui Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată doar în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Conducere al partidului.

Viorel Cataramă cataloghează decizia lui Ludovic Orban de a-l exclude din partid drept un gest "de disperare şi de prostie", susţinând că preşedintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul.

"O asemenea propunere trebuie să vină din partea filialei din care fac parte. Hotărârea este ilegală şi nulă. Articolul 32 din statut prevede că vor fi anunţaţi, cei vizaţi, cu cel puţin 3 zile înainte de data întrunirii organismului şi sunt prevăzute termenele ca termene de decădere. Deci nu îmi fac probleme", a declarat Viorel Catarmă, pentru MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici