Viorica Dăncilă, discuţii cu Klaus Iohannis despre remanierea guvernamentală: Am vorbit despre cele trei nominalizări. Aşteptăm un răspuns

Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că a discutat telefonic cu preşedintele Klaus Iohannis despre propunerile de miniştri pentru cele trei portofolii guvernamentale. Premierul a afirmat că aşteaptă un răspuns din partea şefului statului.

1819 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă, discuţii cu Klaus Iohannis despre remanierea guvernamentală: Am vorbit despre cele trei nominalizări. Aşteptăm un răspuns

Viorica Dăncilă, discuţii cu Klaus Iohannis despre remanierea guvernamentală-surse

„La nivelul Guvernului ne vom continua activitatea în acelaşi ritm susţinut pentru că este nevoie să redăm românilor încrederea în instituţii publice. Am anunţat nominalizarea a trei noi membrii în echipa guvernamentală. Pentru că am văzut unele comentarii aş vrea să fie clar un lucru, deciziile pe care le luăm la nivel politic se bazează atât pe evaluările fiecărui ministru, dar şi pe încrederea cetăţenilor în membrii cabinetului. Vreau să mulţumesc domnului Meleşcanu şi doamnei Carmen Dan pentru implicare. Obiectivul meu ca prim-ministru este să avem o echipă performantă. Am avut o discuţie telefonică cu domnul preşedinte Klaus Iohannis în legătură cu transmiterea celor trei nominalizări. Aşteptăm un răspuns din partea preşedintelui. Îmi doresc ca noii colegi să preia cât mai repede portofoliile entru că avem în continuare multe proiecte de pus în practică”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Premierul a anunţat, la finalul CEx al PSD modificările din Guvern, Ramona Mănescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne, iar Mihai Fifor pentru funcţia de vicepremier pe Parteneriate Strategice.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a promis, miercuri, premierului Viorica Dăncilă că va da un răspuns cu privire la propunerile de miniştri făcute la Interne şi Externe, dar şi privind propunerea de vicepremier, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici