Video Viorica Dăncilă, surprinsă de huiduielile de la Congres: Dezaprob o astfel de manifestare

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că dezaprobă comportamente precum cele ale social democraţilor care l-au huiduit, sâmbătă, pe preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, la Congresul PSD, precizând că "cine a făcut acest lucru nu cred că a procedat într-un mod normal".

1070 afișări

"Da, am văzut acest lucru (huiduielile la adresa lui Marian Oprişan -n.r.). Eu dezaprob o astfel de manifestare. Nu cred acest lucru (că sunt de la organizaţia Teleorman – n.r.), dar cine a făcut acest lucru nu cred că a procedat într-un mod normal", a declarat Viorica Dăncilă, după Congresul PSD.

Marian Oprişan a declarat că liderii organizaţiilor PSD Olt, Dolj şi Teleorman i-au pus pe social-democraţi să îl fluiere şi să îl huiduiască atunci când a urcat pe scena Congresului. Acesta a precizat că a fost intransigent cu Liviu Dragnea şi la fel rămâne şi de acum înainte.

”Eu sunt adversar de multă vreme şi nu am fost de acord cu ideile lor, i-au pus pe delegaţi să se răzbune, fiindcă am fost intrasigent faţă de Liviu Dragnea şi voi rămâne în continuare. Poţi să vorbeşti cu fluierăturile a trei organizaţii despre principiile PSD. Organizaţia Olt, Dolj şi Teleorman. Da cu premeditare, pentru că eu am anunţat faptul că vreau să vorbesc la Congres, încă de aseară în CEx”, a afirmat Marian Oprişan, după ce a început votul candidaţilor la funcţiile de conducere în PSD.

Liderul PSD Vrancea a adăugat că nu vrea ca PSD să se transforme în Partidul România Mare.

„Aduceţi-vă aminte de disputa mea cu Paul Stănescu şi cu toţi ceilaţi. Eu nu sunt de acord ca PSD să se transforme în Partidul România Mare. Să fie sănătos. Partidul rămâne unit, indiferent de ceea ce au făcut cele trei organizaţii azi. Ce ar fi însemnat să pun şi eu şi colegi de ai mei să punem organizaţii să fluiere cu cei care nu suntem de acord. Da, a rămas un partid viu. Nu mai contează, Viorica e altceva”, a conchis Oprişan.

Marian Oprişan a fost huiduit de colegii de partid, în momentul în care a vrut să ia cuvântul la Congres, după discursul lui Codrin Ştefănescu. Din sală au fost social-democraţi care i-au transmis „ai vorbit urât de toţi” sau „ce mesaj ai dat pe Facebook”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici