Voiculescu: Se vorbeşte şoptit despre un congres extraordinar PNL-PSD+PC

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, susţine, într-o postare pe blogul său, că, urmare a apelului său la unificarea opoziţiei, "unii" au început să vorbească "şoptit" despre un congres extraordinar comun PNL-PSD+PC, care să aibă loc la sfârşitul lunii martie.

Voiculescu: Se vorbeşte şoptit despre un congres extraordinar PNL-PSD+PC (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Într-o scrisoare deschisă adresată liderilor opoziţiei, în 28 ianuarie, Dan Voiculescu îi invita pe aceştia la constituirea unei Alianţe Social Liberale, susţinând că opoziţia unită este singurul proiect care poate fi o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor.

Într-o postare pe blogul său, intitulată "Un congres al opoziţiei", Voiculescu susţine că a primit multe răspunsuri la apelul său, majoritatea acestora având au un numitor comun: "E o idee bună, dar platonică. PSD+PC şi PNL vor continua să ezite, gândindu-se că pot câştiga ceva unul pe seama celuilalt. Nu se poate face nimic concret".

"Ei bine, uite ceva concret, despre care unii au început deja să vorbească şoptit (şi, cu siguranţă, nu la telefon): un congres extraordinar reunit PNL-PSD+PC la sfârşitul lunii martie. După ce apele se limpezesc la nivelul fiecărui partid", adaugă Dan Voiculescu.

În opinia sa, în acest moment, un singur lucru mai ţine în loc dezlănţuirea "justiţiei" portocalii: speranţa că, privat de resurse în teritoriu, PNL va ceda, va intra în jocul puterii şi, în acest mod, îi va restabili lui Traian Băsescu onorabilitatea pierdută în Occident.

"Dacă acest lucru nu se va întâmpla şi opozitia va rămâne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim mulţi neîntrebaţi în ţara asta…", mai scrie Voiculescu.



comentează şi tu Momentan sunt 36 comentarii
Taguri:
dan VOICULESCU ,
voiculescu OPOZIŢIE ,
dan voiculescu congres ,
dan voiculescu opozitie
COMENTARII
  • natu 3 feb 2010

    Este o solutie, dar greu de realizat. Din multe motive care tin de specificul romanesc grin.

  • Mihai 2 feb 2010

    Nu cred ca exista alta solutie decat cea propusa de Voiculescu...altfel se alege praful rau de tot

  • IRQ 2 feb 2010

    Ce inseamna PC?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa