Voinescu: PDL asumă ca pe o datorie reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii. Minciuni ca desfiinţarea SMURD au avut rol de a înspăimânta

PDL îşi asumă, ca partid principal de guvernare, reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii şi nu ţine neapărat ca proiectul retras să fie baza de pornire a acestui efort legislativ, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu.

1268 afișări
Imaginea articolului Voinescu: PDL asumă ca pe o datorie reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii. Minciuni ca desfiinţarea SMURD au avut rol de a înspăimânta

Voinescu: PDL asumă ca pe o datorie reluarea întregului proces de elaborare a unei legi a sănătăţii (Imagine: Narcis Pop/Mediafax Foto)

El a menţionat totodată că PDL este interersat de orice propunere de dialog venită dinspre alte partide sau structuri ale societăţii civile şi speră că acestea sunt "serioase şi nu provocări mediatice, menite să ridice temperatura socială".

Sever Voinescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că PDL consideră că reforma în domeniul sănătăţii este "o necesitate stringentă" şi este convins că toţi cetăţenii României au aceeaşi opţiune.

"Insatisfacţia românilor în raport cu sistemul de sănătate al ţării este pe deplin justificată şi devine cu atât mai frustrantă cu cât decidenţii politici întârzie reformarea sa", a precizat Voinescu.

El a mai spus că problemele majore, esenţiale, la care reforma sistemului de sănătate trebuie să dea răspunsuri sunt risipa resurselor publice, precum şi nevoia mobilizării în plus a altor resurse financiare pentru sistem.

"Proiectul de lege recent retras din dezbatere de către guvern încerca să ofere aceste răspunsuri. Eşecul acestei dezbateri este o lecţie pentru noi toţi", a continuat Voinescu.

Voinescu a declarat că "PDL asumă ca pe o datorie firească a sa, ca partid principal de guvernare, reluarea întregului proces de elaborare a unei asemenea legi şi nu ţine neapărat ca proiectul retras să fie baza acestui nou efort legislativ".

"PDL a promovat mereu dialogul pe problemele fundamentale ale ţării, cu orice forţă politică sau civică real interesată. PDL nu a răspuns niciodată intenţiilor politicianiste ale opoziţiei de a genera polemici oarbe, menite să escaladeze nemulţumiri şi tensiuni sociale fireşti pentru o perioadă de criză economică severă, cum este cea prin care trecem cu toţii. PDL este, prin urmare, interersat de orice propunere de dialog venită dinspre alte partide politice sau structuri ale societăţii civile şi speră că, de această dată, propunerile sunt serioase şi nu provocări mediatice, menite să ridice temperatura socială", a spus Voinescu.

El a subliniat că PDL răspunde pozitiv oricărei propuneri serioase de dialog.

"PDL a iniţiat această dezbatere, de aceea a pus proiectul de lege pe site. Am văzut acum, după retragerea proiectului de lege, că au fost partide politice care cheamă la dialog, am văzut şi structuri ale societăţii civile, am recepţionat şi o interesantă propunere publică din partea Colegiului Medicilor. (...) Sigur, PDL este interesat să participe la orice dezbatere. A iniţiat una, va încerca să iniţieze şi altele, de asemenea este deschis şi către alte propuneri", a mai spus Voinescu.

"Politicienii pot vindeca sau pot agrava nevrozele unei societăţi, mai ales când e vorba de nevroze provocate chiar de ei. PDL răspunde pozitiv oricărei propuneri serioase de dialog, în sensul însănătoşirii naţiunii noastre. În fond, fiecare dintre noi a fost, este sau va fi pacient. În încheiere, îmi permit să vă invit să vedeţi sau să revedeţi filmul lui Cristi Puiu «Moartea domnului Lăzărescu»", a conchis Sever Voinescu.

Sever Voinescu a mai declarat că este incorect să i se atribuie proiectului legii sănătăţii recent retras din dezbatere opţiuni pe care nu le avea, precum privatizarea serviciilor de urgenţă ori desfiinţarea SMURD, apreciind că "aceste minciuni" au avut rolul de a înspăimânta oameni greu încercaţi de criză

"Credem că este incorect să se atribuie acestui proiect opţiuni pe care nu le avea, precum privatizarea serviciilor de urgenţă ori desfiinţarea SMURD. Aceste minciuni au avut rolul de a înspăimânta oameni greu încercaţi de criză şi de a specula dezgustător starea de neîncredere a românilor în politicieni", a declarat Sever Voinescu.

El a întărit faptul că nimeni, niciodată nu a intenţionat să privatizeze sistemul de urgenţă sau să desfiinţeze SMURD.

"Cei care sunt împotriva privatizării urgenţei şi a desfiinţării SMURD ar trebui să ştie că PDL a avut aceeaşi opţiune cu a lor de la bun început şi că legea retrasă nu le dădea niciun motiv de îngrijorare în sensul acesta", a adăugat Voinescu.

De asemenea, el a precizat că nu există în PDL nicio comisie mandatată să elaboreze un alt proiect de lege a sănătăţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici