Votarea s-a încheiat şi în străinătate, cu ultimele secţii de pe Coasta de Vest a SUA

Votul românilor din străinătate la alegerile parlamentare s-a încheiat la ora 07:00 a României, odată cu închiderea ultimelor cinci secţii de votare de pe Coasta de Vest a Statelor Unite, respectiv Los Angeles, Portland, Seattle, San Francisco şi Las Vegas.

984 afișări
Imaginea articolului Votarea s-a încheiat şi în străinătate, cu ultimele secţii de pe Coasta de Vest a SUA

Votarea s-a încheiat şi în străinătate, cu ultimele secţii de pe Coasta de Vest a SUA (Imagine: Arhiva MediafaxFoto)

Potrivit unui comunicat al MAE, având în vedere diferenţele de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi "a decurs în condiţii normale".

Procesul de votare în secţiile din străinătate a debutat sâmbătă seară, la ora 20.00 a României, în secţia de votare din Auckland, în Noua Zeelandă.

După centralizarea, în jurul orei 7.00, a proceselor verbale din 243 de secţii din cele 306 secţii de votare din străinătate (aproximativ 80% din secţii), prezenţa la vot era de 49.614 cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, a precizat, pentru MEDIAFAX, Iulian Ivan, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral aferent Circumscripţiei Electorale nr.43 pentru Diaspora.

MAE a organizat în afara ţării 306 secţii de votare în 95 de state.

Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.
Cele 306 secţii de votare din străinătate funcţionează în cadrul circumscripţiei electorale numărul 43, căreia îi sunt repartizate cele şase colegii ale diasporei - patru pentru Camera Deputaţilor şi două pentru Senat.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici