Zgonea: Ion Vasile nu are dreptul să candideze la preşedinţia filialei Buzău

Vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea, desemnat să se ocupe de PSD Buzău după revocarea din funcţie a senatorului Ion Vasile, a declarat, vineri, că fostul preşedinte al filialei buzoiene nu mai este membru al partidului şi nu are dreptul să candideze pentru postul de preşedinte al organizaţiei.

47 afișări
Imaginea articolului Zgonea: Ion Vasile nu are dreptul să candideze la preşedinţia filialei Buzău

Zgonea: Ion Vasile nu are dreptul să candideze la preşedinţia filialei Buzău (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Valeriu Zgonea a declarat la Buzău, într-o conferinţă de presă, că senatorul Ion Vasile a fost revocat din funcţia de preşedinte al PSD Buzău şi, conform statului, nu ar putea candida şase luni la nicio funcţie de conducere. În plus, Zgonea a precizat că senatorul Ion Vasile nu mai este membru al PSD, ci senator independent, după ce şi-a anunţat demisia în plenul Senatului din grupul parlamentar al PSD.

"Domnia sa a anunţat că-şi dă demisia din partid, articolul 8 spune clar că se ia act de demisie, nu se contestă. Domnia sa şi-a dat demisia în plenul Senatului din grupul parlamentar al PSD. Senatorul independent Ion Vasile nu este membru al PSD. Poate fi primit, conform statului, când doreşte, pe procedura stabilită de legea partidelor politice şi cum prevede statutul PSD, aşa cum alţi colegi s-au întors", a afirmat Zgonea.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, un alt social-democrat prezent la Buzău, Valeriu Dragnea, a criticat comportamentul senatorului Ion Vasile şi faptul că acesta a depus plângere penală la Parchet împotriva unui coleg de partid, respectiv împotriva primarului Constantin Boşcodeală. Dragnea a precizat că astfel de atitudini, în care social-democraţii fac plângeri la Parchet împotriva altor social-democraţi, nu sunt normale şi trebuie taxate.

"E culmea ca din interiorul partidului să accentuăm certurile şi neînţelegerile. Totul trebuia rezolvat în interiorul partidului. În condiţiile în care o dispută politică degenerează în a încerca să trimiţi pe unul din acelaşi partid la Parchet lucrurile scapă de sub control. Dacă era vorba de o plângere penală făcută împotriva multor lucruri care se întâmplă pe lângă structurile puterii era în regulă. Să nu vă gândiţi numai la picătură. Nu uitaţi şi paharul. N-am fost niciodată de acord, e inadmisibil ca un membru din Comisia de Integritate să trimită hârtii direct la instituţii ale statului. Acestea se trimit semnate doar de preşedintele partidului", a spus Dragnea.

La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, prezent, vineri, la Buzău, a declarat că o decizie similară celei împotriva senatorului Ion Vasile va fi luată indiferent despre ce organizaţie e vorba, dacă lucrurile stau similar. În plus, Ponta a spus că nu regretă decizia luată în BPN privind revocarea din funcţie a preşedintelui PSD Buzău, spunând că hotărârea este irevocabilă.

"O astfel de decizie voi lua în orice organizaţie în care se va vorbi de hârtii, comisii, certuri între colegi. În loc să vorbim de ce are PSD de făcut, vorbim de cine din PSD e supărat pe altcineva din PSD. Cred că am făcut foarte bine, iar decizia e irevocabilă. Dacă am fost aleşi să conducem partidul, vom încerca să îl conducem cât mai bine posibil", a afimat Ponta.

Liderul social-democraţilor a vorbit, în acelaşi context, despre faptul că toate organizaţiile din ţară vor fi supuse unei reorganizări, în decursul anului curent.

"La toate organizaţiile din ţară se porneşte la restructure, la reorganizare, pentru că asta am promis când am candidat. 2010 e anul reorganizării PSD, 2011 anul în care pregătim oferta electorală, iar 2012 anul bătăliei electorale. În 2010, vor mai fi tulburări în organizaţii, e normal, suntem în opoziţie", a mai spus Ponta.

Senatorul Ion Vasile a fost revocat, luni, din funcţia de lider al PSD Buzău, în Biroul Permanent Naţional, imediat după această decizie el anunţând că pleacă din partid.

A doua zi, însă, Ion Vasile a declarat, la o emisiune a unui post local de televiziune, că, deşi şi-a anunţat plecarea din PSD, mai este încă membru al partidului, demisia sa fiind "formală, nu şi procedurală", şi că ia în calcul să candideze din nou la şefia filialei judeţene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici