Video INTERVIU - Zgonea: PSD susţine alegerea primarilor într-un tur. Ordonanţa 55 a fost o mare greşeală - VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că PSD are mandat să susţină în Comisia de Cod electoral alegerea primarilor într-un singur tur, el arătând, referitor la problema traseiştilor, că Ordonanţa 55 a fost „o mare greşeală”.

720 afișări

”PSD susţine alegerea primarilor într-un singur tur. La preşedintele de CJ trebuie să fim foarte atenţi şi trebuie să luăm o decizie cu ceilalţi actori politici. Există o dezbatere cu privire la revenirea la votul indirect la preşedinţii de CJ”, a spus Zgonea.

El a precizat că mandatul PSD pentru Comisia de Cod electoral include şi susţinerea diminuării numărului de parlamentari la 300 de deputaţi plus 18 reprezentanţi ai minorităţilor plus patru deputaţi pentru Diaspora şi 100 de senatori plus doi senatori pentru Diaspora.

„Acest lucru înseamnă o diminuare cu aproape 40% a actualului Parlament”, a spus Zgonea, care a arătat că PSD susţine creşterea normei de reprezentare pentru un deputat sau pentru un senator existentă acum în lege.

În ceea ce priveşte modul în care va fi tratată problema traseismului de către viitoarea legislaţie electorală, Zgonea a spus că mişcarea liberă a parlamentarilor în interiorul Parlamentului este permisă de către deciziile CCR şi de către Constituţie.

Zgonea a apreciat, totodată, că Ordonanţa 55, care a permis migrarea aleşilor locali, a reprezentat „o mare greşeală pentru o Românie modernă”.

„Este o Ordonanţă asumată de către mine, dar noi am copiat de fapt modelul PDL şi al domnului Blaga. S-ar părea că nu a fost o soluţie fericită”, a spus Zgonea.

El s-a declarat de acord cu respingerea Ordonanţei 55 de către Parlament, dar nu şi cu pierderea mandatului de către aleşii care au migrat în baza acestui act normativ.

„Au fost de bună credinţă, rămân. Mai există un an din mandat, nu are niciun rost, dar noi trebuie să respingem această Ordonanţă de Urgenţă”, a spus Zgonea.

El a mai declarat că susţine introducerea informatizării secţiilor de vot din România şi din Diasporă, pentru eliminarea votului multiplu.

Zgonea a mai spus că PSD susţine ca în atribuţiile Comisiei de Cod electoral să fie inclusă şi modificărea Legii finanţării partidelor politice.

„PSD susţine această chestiune şi cred că această lege trebuie să fie modificată astfel încât să ştim de unde vin resursele financiare de către partide şi cum sunt ele cheltuite nu numai în campanii, ci şi între campanii, de cei care au demnităţi publice, adică de politicieni”, a afirmt Zgonea.

Interviul integral cu Valeriu Zgonea va fi difuzat la ora 13.00.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici