PSD promite în moţiunea de cenzură impozit pe profit de 15% şi impozitare diferenţiată

PSD a definitivat, joi, textul moţiunii de cenzură, pe care a intitulat-o "Moţiunea celor mulţi", purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, afirmând că au fost strânse peste două milioane de semnături.

Textul moţiunii are mai mult de 70 de pagini, el urmând să sufere modificări, varianta elaborată de departamentele PSD fiind trimisă conducerii partidului şi grupurilor parlamentare.

Moţiunea este structurată pe patru capitole: "De ce trebuie să plece Emil Boc"; "Ce lasă Emil Boc în urma sa"; "Ce probleme ne aşteaptă după plecarea lui Emil Boc"; "Ce soluţii vom aplica după plecarea acasă a lui Emil Boc".

În primele trei capitole, social-democraţii se referă la "o guvernare care umileşte toate categoriile de cetăţeni", "dezastrul generalizat din economie", "sărăcirea populaţiei, transformată de dinastia Boc în politică de stat".

Social-democraţii afirmă că premierul Emil Boc "lasă în urmă" un eşec mult prea scump plătit, o rectificare bugetară care consfinţeşte incompetenţa, un mediu de afaceri păcălit şi sufocat.

În finalul moţiunii, social-democraţii propun şi un set de 33 de măsuri "după plecarea acasă" a lui Emil Boc.

Printre măsurile propuse se regăseşte impozitarea diferenţiată şi un impozit pe profit de 15%. De asemenea, PSD promite anularea diminuării nediferenţiate a salariilor bugetarilor cu 25%, TVA diferenţiat în special pentru produsele alimentare de bază, anularea recalculării pensiilor militarilor şi magistraţilor.

Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD a precizat că social-democraţii au ţinut cont şi de afirmaţia senatorului UDMR Gyorgy Frunda, care a spus că o parte din parlamentarii Uniunii ar putea vota moţiunea dacă aceasta va avea teme sociale.

"Temele moţiunii sunt preponderent sociale, aşa că ne aşteptăm şi la voturile parlamentarilor UDMR la moţiune. De asemenea, sperăm ca parlamentarii din arcul guvernamental să ţină seama la moţiune şi de declaraţiile oficialilor FMI de miercuri, care spuneau că România a înregistrat în acest an cea mai severă scădere economică din întreaga Europă", a declarat Vasilescu.

  tipăreşte articol