(P) Cum să cultivi uşor legumele preferate în grădina ta

111 afișări
Imaginea articolului (P) Cum să cultivi uşor legumele preferate în grădina ta

(P) Cum să cultivi uşor legumele preferate în grădina ta

Grădinăritul este o ocupaţie care îţi aduce multe beneficii. De când au descoperit că pot cultiva plantele pe care şi le doresc, oamenii s-au bucurat de legume şi zarzavaturi din grădina lor. În prezent, pe lângă avantajul de a avea ingrediente proaspete şi naturale recoltate de tine, s-a arătat prin studii că grădinăritul te ajută să reduci stresul, să îţi îmbunătăţeşti starea de spirit, te relaxează, îţi măreşte capacitatea de concentrare, altfel spus ae multiple beneficii în ce priveşte sănătatea mentală. Tocmai de aceea s-a dezvoltat un procedeu denumit „Horticultură socială şi terapeutică” care, prin intermediul diferitelor programe de intervenţie,  are capacitatea de a reduce stresul şi de a ameliora simptomele produse de depresie şi anxietate.

Motocultor, oferte online

Dacă vrei să porneşti în aventura grădinăritului şi te gândeşti să experimentezi cu câteva plante află ce este necesar să ştii înainte să porneşti la drum. Iniţial terenul trebuie pregătit, adică fie ari cu un motocultor de dimensiuni mici, fie întorci pămânul la cazma şi apoi mărunţeşti. Dacă e o suprafaţă mică şi ai timpul necesar, e de preferat lucrarea manuală, deoarece poţi îndepărta rădăcinile buruienilor. Nivelează şi delimitează straturile, după ce ai hotărât ce plante urmează să cultivi. Observă textura pământului şi adaugă nisip, compost sau pământ universal cumpărat, în funcţie de nevoie.

Motocultorul, o unealta necesara pentru toate anotimpurile

Roşiile sunt iubite de aproape toată lumea. De diferite forme şi arome, te poţi bucura să urmăreşti cum cresc în grădina ta, până ajungi să le savurezi. Stratul în care le plantezi trebuie să beneficieze de minim 8 ore de lumină directă, deoarece roşiile sunt mari iubitoare de lumină şi căldură. Pentru început apelează la răsad, care trebuie să fie de calitate. Întreabă ce soi este şi ce fel de creştere are, deoarece cele cu creştere determinată nu vor fi prea înalte, celelalte însă vor avea nevoie de susţinere. Tomatele preferă solul  uşor acid şi bogat în nutrienţi, aşa că poţi adăuga, pe parcurs ce se dezvoltă, îngrăşăminte naturale, produse de tine sau cumpărate. Respectă indicaţiile produselor pe care le foloseşti ,fiindcă şi prea multe îngrăşăminte dăunează. În prima parte a vieţii plăntuţele au nevoie de udare regulată. După ce depăşesc  50-100cm şi încep să se dezvolte fructele, se udă mai rar, la 5-7 zile, în funcţie de temperaturile exterioare şi nivelul de precipitatii, dar cu norme de apă mari, adică foarte bine. Le poţi trata cu fungicide pe bază de cupru după plantare, pentru a le proteja şi a le crea imunitate. Ulterior, dacă doreşti un produs natural, poţi curăţa manual eventualii dăunători şi poţi folosi zeamă de urzică sau vetrice, dacă ai grădină, pentru a le stropi.

Ardeii sunt solanacee ca şi tomatele, deci mari iubitori de căldură şi lumină. Pe piaţă sunt o diversitate de soiuri, dar îi cunoaştem mai ales ca ardei gras, kapia, gogoşar şi iute. Ca începător alege de la piaţă câteva răsaduri, după ce te-ai informat şi ai decis ce soiuri îţi doreşti. Fă un start de dimensiuni medii şi plantează la distanţe de minim 50cm, deoarece au nevoie de spaţiu şi cresc mai sănătoşi dacă sunt aerisiţi. Nu uda imediat după plantare, pentru a le da timp să se înrădăcineze. Udă regulat, fără a lăsa apa să băltească şi foloseşte cantităţi mai mari după apariţia fructelor. Apelează la fungicide doar dacă este cazul, deoarece bolile afectează foarte tare producţia şi suplimentează cu îngrăţaminete la fructificare. Curăţă manual buruienile şi mulceşte solul cu paie sau iarbă uscată.

Salata ar trebui să fie nelipsită din dieta oamenilor. Uşor de cultivat, gustoasă şi sănătoasă, este categoric o opţiune pentru grădinarii începători. Se dezvoltă aproape în orice condiţii, este puţin pretenţioasă şi în 5-6 săptămâni o poţi recolta. Găseşti seminţe de felurite soiuri şi o poţi cultiva aproape în orice perioadă. Alege un sol uşor sau îmbunătăţeşte-l , la soare sau semiumbră, împrăştie seminţele, udă şi cam atât. Udă regulat, deoarece îi place apa, şi te poţi bucura de frunze fragede o perioadă lungă de timp. Atenţie la melci. Şi ei iubesc salata.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici