Bancile elene redeschid lupta pe dobanzi pentru banii clientilor

Capitalul in sine nu reprezinta nici un pericol pentru societatea umana. Dimpotriva, nici o entitate economica sau sociala nu poate functiona fara capital. Ideea de capitalism, insa, constituie un pericol extrem pentru intreaga societate umana, pentru ca se inoculeaza ideea ca totul trebuie subordonat razboiului total, al fiecaruia contra tuturor, pentru obtinerea de bani prin orice mijloace.

Dupa caderea capitalismului, intreaga lume a ramas intepenita, pentru ca nu i-a venit sa creada cand a vazut aceasta uluitoare cadere. Revenirea economica a lumii se poate face prin renuntarea de buna voie la monopolul banilor detinut de cei cativa indivizi din lume, si redarea in folosul popoarelor a bancilor de emisiune monetara.

Poporul roman a distrus,cu ajutorul lui Dumnezeu, in cateva zile comunismul, si in alte cateva zile capitalismul. Probabil ca Dumnezeu a ingaduit sa fim atat de robiti de-a lungul secolelor pentru a ne pregati pentru lupta aceasta contra diavolului capitalist. Dar daca vom semana din nou samanta diavolului, vom culege in consecinta. Capitalismul este, fara nici un dubiu, spulberat. Si asta numai cu ajutorul Cuvantului lui Dumnezeu, care este sabia din gura calaretului de pe calul alb, adica a lui Isus, asa cum se arata in Apocalipsa. Nu ne mai ramane decat sa ascultan de Cuvantul lui Dumnezeu, si toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra. Vor fi 1000 de ani de pace, progres si civilizatie pe intregul pamant. Singura conditie este sa ascultam de Cuvantul lui Dumnezeu.

In practica s-a vazut ca esenta capitalismului nu este proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, ci monopolizarea banilor in mana catorva indivizi prin subordonarea bancilor de emisiune intereselor acestora. Si intreprinderile comuniste functionau pe baza de capital, iar emisiunea monetara se facea tot in interesul catorva indivizi, pentru ca altfel nu se explica nivelul de trai extrem de scazut al majoritatii populatiei. De aceea se poate spune ca acel comunism a fost tot o forma de capitalism

Referindu-se la rezultatele referendumului din 19 mai a.c., într-un interviu
acordat, recent, ziarului BURSA, domnul Dinu Patriciu vorbea despre existenţa
la electoratul român a unor “reacţii anticapitaliste, canalizate de populismul
demagogic în beneficiul propriu, fenomen care se întâmplă în toate ţările din
est”.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, noţiunea de
“capitalism” desemnează un regim economic şi social care se bazează pe
“proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie”. Ceea ce deosebeşte
capitalismul de alte regimuri economice şi sociale este caracterul privat al
proprietăţii asupra mijloacelor de producţie. Nu caracterul privat al proprietăţii
în general, ci caracterul privat al proprietăţii asupra mijloacelor de producţie.
Proprietate privată a existat şi în regimul economic şi social comunist. Asupra
bunurilor de consum: casă, autoturism, etc. Nu asupra mijloacelor de producţie:
clădiri, fabrici, uzine, maşini, echipamente. Care, de fapt, înseamnă capitaluri.

Proprietate privată a existat şi în sclavagism, şi în feudalism. În esenţă,
în acele regimuri economice şi sociale, proprietatea privată se întindea asupra
resurselor naturale şi asupra forţei de muncă, asupra * şi iobagilor. Avuţia
era creată de sclav (iobag) şi de resursele naturale. Contribuţia mijloacelor de
producţie la crearea de avuţie era complet nesemnificativă.
În capitalism, rolurile s-au inversat. Principalul factor creator de avuţie
a devenit capitalul, mijloacele de producţie. În mod natural, feudalul îşi sporea
avuţia, adică moşia şi minele de aur şi argint, prin războaie de cucerire, luând,
când câştiga războiul, moşiile şi minele altora.

În mod natural, capitalistul îşi sporeşte avuţia, capitalul, valoarea
mijloacelor de producţie pe care le are în proprietate privată, prin acumulare,
prin economisirea unei părţi din veniturile pe care le-a creat, sub formă de
profit, sau salariu, şi investirea acestor venituri în noi mijloace de producţie,
noi capitaluri. Aceasta este legea fundamentală a capitalului şi a capitalismului:
sporirea continuă a valorii capitalului, a avuţiei productive utilizate în economie,
prin acumulare, adică prin economisire şi prin investire. Nu cu orice scop, ci cu
scopul precis şi concret al sporirii continue a veniturilor: atât a profiturilor, pentru
proprietarii privaţi ai capitalului, cât şi a salariilor, pentru proprietarii privaţi ai
forţei de muncă.

În cei “17 ani de tranziţie”, la care se referă domnul Patriciu în interviul
menţionat, am avut noi, aici, în România, un regim economic şi social capitalist,
adică unul bazat pe “proprietate privată asupra capitalului”, unul în care capitalul
să fie rezultat al economisirii şi investirii de venituri create în aceşti 17 ani de
către proprietarii de capital? Evident, nu.

Cât la sută din valoarea capitalului, a avuţiei care formează patrimoniul
companiei ROMPETROL a foste creat de domnul Patriciu în aceşti ultimi 17 ani
de istorie economică românească? A devenit domnul Patriciu capitalist, adică
proprietar privat al capitalului ROMPETROL muncind, producând venituri,
economisindu-le şi investindu-le? A cumpărat ROMPETROL-ul dând, în schimb,
statului român, o sumă de bani cu care statul român să poată construi un alt
ROMPETROL, sau o altă companie cu un capital egal cu al ROMPETROL-ului?
Aşa se face în capitalismul autentic, care este, prin natura lui, unul democratic,
unul în care marea majoritate a capitalului se află în proprietatea marii majorităţi
a cetăţenilor. Marea majoritate a cetăţenilor are capacitatea de a crea venituri, a
economisi şi investi, de a crea capital, de a deveni şi rămâne proprietari privaţi
de capital. Cu condiţia ca regimul economic şi politic să le permită, adică să le
respecte drepturile şi libertăţile, să fie unul capitalist democratic.

Capitalismul instaurat în România postdecembristă nu este unul democratic,
ci unul oligarhic. Electoratul român, ca şi cel din alte ţări foste comuniste – nu
toate, vezi cazul ceh – nu are reacţii şi atitudini anticapitaliste, ci antioligarhice.
Electoratul român nu se împotriveşte procesului de acumulare de capital şi nici
dreptului de proprietate privată asupra capitalului. El se împotriveşte acaparării
de capitaluri prin hoţie şi înşelăciune, prin utilizarea statului ca instrument de
deposedare a marii majorităţi a cetăţenilor în beneficiul unui grup minoritar de
oligarhi.

Dezvăluirea ingineriilor financiare prin care oligarhii României
postdecembriste s-au îmbogăţit cumpărând, pe nimic, capitalurile trecute,
în mod abuziv, din proprietatea cetăţenilor în proprietatea statului, urmată,
eventual, de sancţionarea autorilor acestor inginerii şi de refacerea capitalurilor
celor care au fost deposedaţi, nu este o “reacţie anticapitalistă” şi nici “populism
demagogic”. Dimpotrivă. Poate fi începutul construcţiei adevăratului capitalism,
cel democratic, şi al unei guvernări competente şi responsabile.
Bursa, 11.06.2007