21 de cetăţeni moldoveni, răniţi după ce autocarul s-a răsturnat pe marginea DN7

Un numãr de 21 de cetăţeni moldoveni au fost transportaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la spitalele din Deva şi Hunedoara, după ce autocarul cu care se îndreptau spre Italia s-a răsturnat pe marginea DN7, autorităţile activând planul roşu pentru urgenţă.

464 afișări
Imaginea articolului 21 de cetăţeni moldoveni, răniţi după ce autocarul s-a răsturnat pe marginea DN7

21 de cetăţeni moldoveni, răniţi după ce autocarul s-a răsturnat pe marginea DN7 (Imagine: Publimedia)

► Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

"În urma cercetărilor, s-a stabilit că Victor R., în vârstă de 49 de ani, din Chişinău, Republica Moldova, în timp ce conducea pe DN 7 un autocar, din direcţia Orăştie spre Deva, din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers faţă de autovehicului din faţă la efectuarea manevrei de frânare a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor, pe partea dreaptă a sensului său de depasare. În cauză s-a întocmit dosar penal şi cercetările continuă", a mai declarat Niţu.

În urma accidentului, 21 dintre cele 53 de persoane au fost transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara.

"Din accident a rezultat rănirea gravă a trei persoane, pasageri în autocar, şi rănirea uşoară a altor 18 pasageri", a adăugat Niţu.

Un număr de 18 răniţi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, iar alţi trei au ajuns la Spitalul "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara.

Medicii vor decide, în cursul zilei de sâmbătă, câţi dintre pacienţi rămân internaţi în spital.

La ora transmiterii acestei ştiri, ceilalţi pasageri urmează să fie preluaţi de alt autocar şi să-şi continue drumul spre Italia.

Autocarul a rămas sub paza jandarmilor până la sosirea altui autovehicul în care au fost puse bagajele pentru ca pasagerii să-şi poată continua drumul spre Italia.

► Un autocar în care erau 53 de persoane, cetăţeni moldoveni care mergea de la Chişinău spre Italia, s-a răstunat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe marginea DN7, între Orăştie şi Deva. Autorităţile au activat planul roşu de urgenţă, un număr de 21 de persoane fiind transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara cu şapte ambulanţe, dintre care trei SMURD.

"Pentru prima dată, în judeţul Hunedoara s-a activat planul roşu de urgenţă. Am trimis în zonă ambulanţe SMURD de la Deva, Simeria şi Hunedoara pentru a ajuta personalul sanitar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Un numãr de 21 de victime au fost transportate la spitalele din Deva şi Hunedoara", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã (ISU) Hunedoara, lt. Anemona Doda.

Medicii spun că pacienţii sunt în stare stabilă.

'Din fericire, nu sunt cazuri foarte grave. Pacienţii au fost directionaţi spre UPU Deva şi Hunedoara, urmând a fi reevaluţi şi trataţi. Pentru cei rămaşi la faţa locului s-a montat post medical în cazul în care este nevoie", a declarat medicul Ovidiu Zamfiroiu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Pasagerii rămaşi la faţa locului, printre care şi doi copii sub cinci ani, au fost transportaţi cu un autobuz până la o sală de sport din Simeria, unde au rămas peste noapte.

Autocarul a rămas sub paza jandarmilor până la sosirea unui alt autovehicul în care au fost puse bagajele pentru ca pasagerii să-şi poată continua drumul spre Italia.

Pasagerii sunt toţi cetăţeni din Republica Moldova care se îndreptau spre Italia, la muncă.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele execte ale accidnetului care s-a produs în apropiere de localitatea hunedoreană Simeria, la intersecţia DN7 cu DN 66.

"Din primele cercetări se pare că evenimentul rutier s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei în mers faţă de un autovehicul care circula în faţa acestui autocar. În moementul când autovehicul a frânat, autocarul a mers brusc pe dreapta, acolo unde s-a răstunat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici