800 de medici, instruiţi să trateze cancerul colorectal, în urma unui proiect de 11 mil. lei

800 de medici din opt regiuni de dezvoltare ale României sunt instruiţi să trateze cancerul colorectal, în umr aunui proiect cu finanţare europeană în valoare de aproximativ 11 milioane lei, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

119 afișări
Imaginea articolului 800 de medici, instruiţi să trateze cancerul colorectal, în urma unui proiect de 11 mil. lei

800 de medici, instruiţi să trateze cancerul colorectal, în urma unui proiect de 11 mil. lei

Potrivit unui comunicat transmis de unitatea medicală din Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a semnat, miercuri, contractul de finanţare europeană a proiectului „COLOREC: Dezvoltarea competenţelor personalului medical specializat şi al medicilor de familie în domeniul prevenţiei, diagnosticării şi tratamentului chirurgical al cancerului colorectal”.

Cu o valoare totală de aproximativ 11 milioane de lei, proiectul urmează să beneficieze de o finanţare europeană nerambursabilă în proporţie de peste 90% prin intermediul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4.8.

Aproximativ 800 de specialişti în furnizarea de servicii medicale - 290 de medici rezidenţi şi specialişti, 240 de medici de familie şi 270 asistenţi medicali - angajaţi în clinicile universitare şi non-universitare, din opt regiuni de dezvoltare din România, vor obţine noi competenţe în domeniul prevenţiei, diagnosticului şi tratamentului cancerului colorectal.

Conferenţiarul universitar doctor. Stelian Mogoanţă, managerul proiectului, a afirmat că neoplaziile colorectale reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer atât în Romania, cât şi la nivel global.

”Evoluţia complexă, dezvoltarea tehnicilor şi tehnologiilor precum şi tendinţa către individualizare şi particularizare a terapiilor în neoplaziile colorectale fac din acest domeniu un puzzle cu extrem de multe piese foarte bine definite, pe care numai un personal bine antrenat îl poate rezolva corespunzător. Constatăm că la momentul actual personalul implicat în acest gen de tratament este pe de o parte insuficient antrenat, pe de altă parte destul de redus numeric faţă de necesităţile impuse de incidenţa ridicată a acestor afecţiuni. De aceea, prin acest proiect ne-am propus în primul rând dezvoltarea resurselor umane implicate în tratarea acestei afecţiuni oncologice, considerând că prin implementarea sa vom contribui semnificativ la reducerea morbidităţii specifice şi a mortalităţii prin cancer colorectal”, a declarat Mogoanţă.

În derularea acestui proiect Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are ca parteneri Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Spitalul Clinic de Boli Infectioase şi Pneumoftiziologie ”Victor Babeş” Craiova.

Se vor organiza atât cursuri teoretice, cât şi de instruire practică la nivel naţional în toate cele opt regiuni de dezvoltare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici