A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 40 de persoane au scandat în Piaţa Universităţii

Aproximativ 40 de persoane au protestat, luni seară, pentru câteva ore, în Piaţa Universităţii din Capitală, scandând ca şi zilele trecute lozinci împotriva preşedintelui, a premierului şi a Guvernului.

562 afișări
Imaginea articolului A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 40 de persoane au scandat în Piaţa Universităţii

A 18-A ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 40 de persoane au scandat în Piaţa Universităţii (Imagine: Cosmin Andrei/Mediafax Foto)

În ciuda celor minus zece grade de afară, protestul a continuat şi luni, în a optsprezecea zi, pe treptele din faţa Teatrului Naţional.

Cei adunaţi luni seară la Piaţa Universităţii din Bucureşti au fost mai puţini decât în serile precedente. Unii dintre ei plecau pentru scurt timp să se mai încălzească, apoi reveneau în Piaţa Universităţii pentru a continua scandările împotriva actualei puteri.

Mesajele lor i-au vizat şi pe politicienii din celelalte partide, însă mult mai rar decât în serile precedente.

Protestatarii au spus că, deşi au fost anunţate temperaturi extrem de scăzute, vor continua să vină şi zilele următoare, până când cei de la putere îşi vor da demisia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici