A doua viitură într-o săptămână într-un sat din Mureş. Un drum şi zeci de gospodării afectate - FOTO

Mai multe gospodării şi hectare de teren din localitatea mureşeană Vânători sunt afectate, duminică, de inundaţii, după ce o rupere de nori a provocat o viitură, iar apa s-a revărsat pe drumuri şi a ajuns şi în curţile oamenilor. Este a doua viitură care afectează satul în decurs de o săptămână.

1102 afișări
Imaginea articolului A doua viitură într-o săptămână într-un sat din Mureş. Un drum şi zeci de gospodării afectate - FOTO

Mureş: A doua viitură într-o săptămână în satul Vânători. Un drum şi zeci de gospodării afectate

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, pe cursul unui pârâu s-a produs o viitură, iar apa s-a revărsat pe drum şi a inundat mai multe gospodării din localitatea mureşeană Vânători.

De asemenea, apele au ajuns şi în grădinile oamenilor, afectând culturile.

Reprezentanţii ISU Mureş nu pot preciza, la ora transmiterii acestei ştiri, numărul familiilor afectate, însă din primele informaţii este vorba de zeci de gospodării.

De asemenea, nu pot fi evaluare pagubele până când apele nu se retrag.

În momentul de faţă apa de pe carosabil măsoară zeci de centimetri.

O situaţie simulară s-a produs, sâmbăta trecută, în localitatea Vânători, când, tot în urma unei viituri, foarte multe gospodării şi hectare de teren au fost afectate.

Pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundaţii acţionează zeci de pompieri cu mai multe motopompe.

Judeţul Mureş este sub avertizare cod galben de ploi puternici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici